MEDIUL TROPICAL
(semiarid si arid)
Climatele semiarid si arid, de la latitudini tropicale, au numeroase trasaturi caracteristice comune. Tipul semiarid face tranzactia de la climatul arid catre climatele mai umede. Principala caracteristica distinctiva a acestor tipuri de climat consta in lipsa aproape totala sau insuficienta precipitatiilor. Geografic ele sunt centrate aproximativ la 20 - 25C latitudine nord si sud, unde actioneaza cu precadere masele de aer din atmosfera înalta a zonelor subtropicale.
Chiar si in regiunile unde apar depresiuni barice datorate încalzirii excesive a suprafetei terestre si aerului din troposfera inferioara,stratul de convectie ramâne subtire, puternicele inversiuni termice din troposfera superioara ramânâd atotstapanitoare si extinzând conditiile aride pâna la latitudinea alizeelor.
Principalele regiuni de clima tropicala arida sunt situate în nord – vestul Mexicului si în lungul coastelor vestice ale Republicii Peru si partii nordice a Republicii Chile, în Africa de Nord (Sahara) si Arabia, în sud – estul Iranului si jumatatea sudica a Pakistanului, în vestul Indiei si în Australia Centrala si Vestica.
Regiunile cu climat tropical semiarid au o dezvoltare mai mare în Africa, unde se întind sub forma a doua zone care marginesc la nord si la sud desertul Sahara, precum si a unei zone de forma neregulata care se întinde la nord si la vest de pustiul Kalahari (în Angola, Namibia, Zambia, Botswana si Republica Africa de Sud). Pe continentul asiatic, climatul tropical semiarid se dezvolta în zona muntoasa din Peninsula Arabia, în cea mai mare parte a Iranului si în parti însemnate din Pakistan si India. În Australia zona tropicala semiarida margineste la nord si la est Marele Desert Australian. America de Nord cunoaste aceste conditii climatice în Podisul Mexican, iar America de Sud în Brazilia, la nord de Capul São Roque.
În regiunile tropicale aride precipitatiile aproape lipsesc, din cauza uscaciunii aerului si marii înaltimi a nivelului de condensare. Convectia ascendenta, care ia nastere datorita supraîncalzirii aerului, nu reuseste sa atinga acest nivel, dar provoaca adesea vartejuri puternice care ridica la înaltimi apreciabile coloane imense de praf si nisip. Rareori ciclonii formati pe frontul polar (temperat) patrund în regiunile tropicale, dând nastere unor averse puternice de ploaie, care umplu vaile seci cu torenti vijeliosi si fac sa apara o vegetatie efemera, grabita parca sa-si încheie ciclul vegetativ înainte ca rezervele de umezeala sa se fi terminat. Asemenea averse pot sa apara o data la mai multi ani sau la mai multe decenii. Se întelege deci ca mediile anuale ale cantitatiilor de precipitatii sunt sub 200 mm si pot coborî chiar pâna la 0 mm, cum s-a întâmplat la Calama (oras în interiorul Republicii Chile, situat la altitudinea de 2264 m), unde de-a lungul timpurilor istorice nu s-a semnalat nici o ploaie.
Conditiile de ariditate specifice deserturilor tropicale sunt accentuate în regiunile desertice litorale, care se afla sub influenta curentilor oceanici reci. Fenomenul se datoreaza temperaturilor mai coborâte ale apei si aerului de deasupra curentilor reci, care se opun convectiei termice ascendente, favorizând, dimpotriva, descendenta aerului si predominarea totala sau cvasitotala a timpului senin. El este propriu desertului Sonora, influentat de curentul rece al Californiei, deserturilor Peru si Atacama, infulentate de curentul rece al Perului (sau Humboldt), Saharei de Vest, aflata sub influenta curentului Canarelor si desertului Namib, influentat de curentul Benguelei. Exemplul mentionat, al localitatii Calama de la periferia desertului Atacama, cel al localitatii Arica, din nordul statului Chile, unde în 43 de ani s-a înregistrat o medie anuala a precipitatiilor de numai 0,5 mm, cel al orasului Iquiqe (situat pe litoralul desertului Atacama), în care media anuala este de numai 3 mm, cel al localitatii Walvis Bay (situata pe tarmul Oceanului Atlantic în desertului Namib) unde media anuala este de 30 mm si multe altele, costituie dovezi graitoare ale influentei graitoare ale influentei curentilor reci asupra reducerii pana la disparitia aproape totala a precipitatiilor atmosferice.
Aceasta nu înseamna ca, în interiorul continentelor, ariditatea nu pate fi pe alocuri aproape la fel de severa. Dovada precipitatiilor medii anuale, însumand numai 1mm, înregistrate în localitatea egipteana Luxor. Uneori, ploile, si asa destul de rare, nu ajung pana suprafata terestra, picaturile evaporându-se în cadere din cauza temperaturilor extrem de ridicate ale aerului.
Ploile fiind absolut întâmplatoare, se întelege ca nebulozita-
tea are valori extrem de reduse, iar Soarele straluceste aproape tot timpul cât acest lucru este astronomic posibil. Drept urmare suprafata terestra, mai ales când este acoperita cu nisip, se încalzeste excesiv, atingând chiar temperaturi de 80C. Dimpotriva, noaptea, lipsa valorilor de apa si a norilor determina cresteri exceptionale ale intensitatii radiatiei efective, ceea ce permite racirea suprafetei terestre, uneori pana la valori de 0c.
Încalzirile si racirile de la nivelul suprafetei terestre se rasfrâng si asupra aerului de deasupra, în regiunile cu climat tropical arid îregistrându-se valori termice absolut extrem de mari.
Temperaturile, anuale sunt cuprinse obisnuit între 20 si 28C (21,6C la El Golea în Sahara algeriana si mai scazute datorita cresterii altitudinii (19,1C Windhoek în Namibia) sau influentei curentilor oceanici reci (16,6C la Walvis Bay, pe tarmul desertului Namib).
Amplitidinile termice anuale se cifreaza de regula între 22 si 25C (la Jacobabad luna cea mai rece, ianuarie, înregisrând 15C, iar luna cea mai calda, iunie, 37C, iar la El Golea 9 si, respectiv, 34C). În regiunile tropicale aride cu altitudini mai mari diferentele scad pâna la 10C (la Windhoek lunile cele mai reci, iunie si iulie, îregistreaza 13C, iar cele mai calde, noiembrie, decembrie si ianuarie, 23C), iar în cele aflate sub influenta curentilor oceanici reci, pana 5C (Walvis Bay temperaturile medii lunare variaza între 14 si 19C).
Spre deosebire de regiunile desertice joase, cu temperaturi extrem de ridicate si precipitatii neînsemnate, în cele cu relief înalt (Muntii Ahaggar si Tibesti din Sahara, Muntii Hijas din Arabia Saudita, Muntii Ymenului, Muntii Macdonnel si Musgrave din Desertul Australiei etc.), temperaturile scad, iar cantitatiile de precipitatii cresc apreciabil (la Windhoek, de pilda, ele ele sunt de 375 mm pe an). Sursa acestor precipitatii este, ca si în deserturile înconjuratoare, trecerea rara a ciclonilor. În regiunile cu climat tropical semiarid valorile termice sunt relativ asemanatoare cu cele din deserturile tropicale. Ba mai mult, maxima termica absoluta a planetei Pamânt s-a înregistrat în regiunea cu climat tropical semiarid din nordul Libiei. Ea a fost de 58C si s-a produs în ziua de 13 septembrie 1922 în orasul Al’Aziziyah, situat la 50 Km sud – est de Tripoli. Valoarea respectiva depaseste cu 13,5C temperatura maxima absoluta înregistrata pe teritoriul României.
Desigir, la periferiile mai înalte, si cu latitudini mai mari, temperaturile scad, dupa cum la periferiile dinspre regiunile cu climat intertropical alternativ, mai apropiate de ecuator, amplitudinile termice diurne si anuale se diminueaza.
Cât despre precipitatii, acestea nu sunt întâmplatoare ca în deserturile tropicale, ci au o distributie sezoniera bine conturata. La periferiile dinspre regiunile subtropicale ale yonelor cu climat semiarid, precipitatiile sunt aduse în timpul iernii de ciclonii latitudinilor medii care înaiteaza spre tropice. La periferiile dinspre ecuator, dimpotriva, ploile cad vara si sunt determinate de activitatea frontului tropical. Perioadelor ploioase li se asociaza scaderi usoare ale temperaturii aerului.
Ca urmare a marii uscaciuni si a amplelor variatii termice diurne, în regiunile cu climat tropical arid are loc o intensa dezagregare a rocilor, landsaftul specific fiind cel al deserturilor de nisip sau piatra. Vegetatia, efemera, este legata de ploile sporadice. Ea are caracter permanent numai în oazele cu apa freatica putin adânca si este în general cultivata.
În deserturile litorale, scaldate de curenti oceanici reci, ceturile frecvente si temperaturile ceva mai scazute, care diminueaza deficitul de saturatie din aer, fac posibila cresterea si dezvoltarea câtorva forme interioare de vegetatie, in ciuda lipsei aproape totale a precipitatiilor.
Catre si în regiunile cu climat samiarid deserturile se transforma în semidesrturi si trec, treptat, în stepele uscate de vegetatie ierboasa xerofila, care îngaduie populatiilor autohtone sa practice cresterea animalelor (capre, oi).
BIBLIOGRAFIE :Climatele Pamântului - Teodor Ioan Marin Stefania Raluca
Clasa a XI – a C
Joi Iun 05, 2008 10:56 pm
