CsL # Alex CsL # Fost Administrator
Numarul mesajelor : 8080 Varsta : 29 Localizare : Otopeni Joburi/Distractii : Plimbari si PC Ce jok jucati : CS si FIFA Reputatie : 0 Puncte : 0 Data de inscriere : 20/04/2008
| Subiect: Istoria romanilor 3 Vin Iun 06, 2008 12:21 pm | |
| DESFĂȘURAREA REVOLUȚIEI DE LA 1821 RĂZVRĂTIREA OLTENIE!. - TUDOR LA ȚÂNȚĂREN!, ÎPSILAfc * SAȘI. - „SOMNIA" LUI TUDOR. - SFÂRȘITUL REVOLUȚIEI; MOAR . DE MARTIR A LUI în contextul creat de implicarea mișcării eteriste într-o insurecție care își avea baza de plecare în Principatele Române, trei dintre cei mai de seamă boieri ai țării au desemnat, printr-un înscris, pe Tudor Vladimirescu, să ridice norodul la arme pentru „obștescul folos", în vederea obținerii vechilor dreptăți ale țării: autonomie și domniile pământene. în consecință, în noaptea de 18 ianuarie 1821 Tudor a părăsit Bucureștiul, și, după ce a întărit Mănăstirea Tismana, s-a instalat la Padeș, unde oamenii săi de încredere pregătiseră /ra/ea" De aici, la 23 ianuarie el a făcut cunoscută Proclamația prin care chema pe toți locuitorii țării pentru a înlătura nedreptățile și „răul ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre" iar dintre aceștia „să se aleagă... cei care pot să fie buni și cu care noi dimpreună vom lucra binele, ca să le fie și lor bine, precum ne sunt făgăduiți". Tot de aici, Tudor ș\ Adunarea norodului constituită la Padeș au întreprins demersuri diplomatice la Poartă, Austria și Rusia, cărora le solicită sprijinul, arătându-le că nu s-au ridicat împotriva autorității legitime a Porții, ci împotriva stăpânirii interne, fanariote. Prin asigurările date Imperiului Otoman, Tudor urmărea să împiedice o invazie armată și orice suspiciune cu privire la intenția de răzvrătire împotriva ordinii legale. în drumul său spre Craiova, Tudor 'rece prin Baia de Aramă, Broșteni și Strehaia, unde i s-au alăturat numeroși țărani. Chemarea sa a avut efectul unei declarații de război adresate boierilor. Coborând pe Motru el își stabilește tabăra la Țânțăreni, nu departe de Craiova, Ur>de Adunarea norodului a rămas toată luna februarie și unde, păstrând o Permanentă legătură cu boierii „partidei naționale"din administrația centrală, va „ măsuri de fortificare a mănăstirilor din Oltenia în vederea unei rezistențe |ndelungate. Organizarea armatei, al cărei nucleu îl formau pandurii, precum și rea disciplinei și a capacității combative a trupelor sale l-au preocupat în m a deosebit pe Tudor. s„ Pentru el, acțiunea abia începută nu trebuia să fie o simplă diversiune care a lnlesnească trecerea eteriștilor în sudul Dunării sau intervenția Rusiei într-un flit cu Poarta Otomană. 11 &• -T; Trecerea Oltului de către pandurii lui Tudor Dar acțiunile eteriste din Moldova au schimbat planul inițial, complicând situația. în seara de 22 februarie 1821, Alexandru Ipsilanti a intrat în lași și l-a asigurat pe domnitorul Mihai Șuțu de sprijinul pe care Rusia îl acorda mișcăm sale și -de iminența trecerii Prutului de către trupele țariste. în „Proclamația șdresată locuitorilor Moldovei", pe 28 septembrie, cărora le garanta persoana'și averea, îi asigura că, în cazul intrării otomanilor în țară, aceștia vor avea de înfruntat o „strașnică putere". Aceste declarații au compromis mișcarea în fruntea căreia se afla Alexandru Ipsilanti. Deconspirată, Rusia a dezavuat imediat Etena și mișcarea pornită de Tudor. Sub presiunea acestor evenimente, îngrijorați și de amploarea socială extraordinară a mișcării conduse de Tudor, căpeteniile „partidei naționale" au luat drumul Brașovului (2Q februarie 1821). în același timp, lordache Olimpiotula avut o întrevedere cu Tudor, în tabăra de la Tântăreni, spre a-l atrage de partea Eteriei; discuțiile purtate pe baza „Cererilor norodului românesc" au reflectat clar divergențele dintre cele două mișcări. Atent la tot ce se întâmplă în țară, conștient însă și de consecințele externe ale unei acțiuni pripite, Tudor a căutat soluțiile cele mai bune, în situația în care, la 5 martie 1821, armata grecească aflată în Moldova și'a început marșul spre Dunăre. în interesul acțiunii românești, era absolut necesar ca forțele armate de sub comanda lui Tudor să ajungă la București, înainte de a sosi aici Ipsilanti împreună cu susținătorii săi. „Domnia" lui Tudor. Plecat din Tântăreni, prin Slatina, spre Capitală, el va ajunge aici la 21 martie 1821. După ce și-a stabilit tabăra el a inițiat tratative atât cu Comitetul de Oblăduire din București, cât și cu otomanii, pentru a da o aparență de legalitate acțiunilor sale și a pune la adăpost țara, în cazul eventuale intervenții de peste Dunăre. 30 în acest sens, Tudor și boierii rămași în București, reciproc, și-au jurat A- tă Acordul încheiat între părți și-a găsit expresia în Proclamația din 23 c 1- 1821, în virtutea căreia comandantul armatei revoluționare recunoaștea elnica stăpânire" a țării, alcătuită din boieri „patrioți". Tudor acceptă să 'Vr6Hucă împreună cu ei, iar aceștia declarară că „pornirea slugerului Tudor nu eSte r®?ontjnutu| acestui compromis politic își găsea expresia într-un document ■ tat Porții și într-un memoriu adresat țarului. Scopul general al revoluției "mânea împlinirea „dreptăților țării" și hotărârea de a le obține chiar cu „vărsare !f sânge", ceea ce marchează etapa nouă în care se intrase după dezavuarea emisă de țarul Alexandru. La 28 martie, trupele lui Alexandru Ipsi/antis-au oprit la marginea Capitalei, *n Colentina. Aflându-se cu „sabia în țara sa" Tudor se opunea intrării armatelor eteriste în oraș, •exprimându-și hotărârea de a-și păstra independența și libertatea de mișcare. întâlnirea din 30 martie 1821 cu conducătorul Eteriei a scos în evidență lipsa de concordanță dintre mijloacele și căile folosite de către cele două mișcări. Tudor1-a atras atenția lui Al. Ipsilanti că fără sprijinul Rusiei nu va putea ridica steagul luptei antiotomane, iar dacă dorește să o facă să treacă Dunărea și să-i înfrunte acolo. în ciuda unor grave divergențe, cei doi ajung la un acord, în urma căruia județele din nord trec sub autoritatea lui Alexandru Ipsilanti, iar Oltenia și județele de câmpie sub cea a lui Tudor. în consecință, primul își stabilește cartierul general la Târgoviște, iar celălalt la Cotroceni. Tudor își deplasează forțele principale, întreprinde unele lucrări de apărare a Capitalei, sporește efectivul trupelor, cărora le mărește capacitatea combativă și disciplina, și duce tratative cu pașalele de la Dunăre pentru a evita intervenția acestora. în același timp, recomandă stabilirea de legături cu boierii din lași, ca „la un gând și o unire cu Moldova să putem câștiga deopotrivă drepturile acestor principate". Și peste munți, în Transilvania, era așteptat „craiul Tudoruț", autoritățile habsbur-gice temându-se ca duhul răzvrătirii să nu-i cuprindă și pe românii de acolo. în scurtul timp ai guvernării sale, preocuparea de căpetenie a lui Tudor a fost întărirea capacității de apărare a țării, sporirea numărului oamenilor sub arme și buna lor aprovizionare, în eventualitatea unui conflict militar îndelungat. Boierii reținuți să-l slujească la București au primit, de la început, însărcinarea să asigure ordinea în țară, să strângă bani și să asigure mijloacele de transport și alimente pentru nevoile oștirii. Deși Capitala țării era așezată într-o zonă ' proprie apărării și nu dispunea de ziduri și fortificații el a ocupat Mănăstirile Kadu-Vodă, Mihai-Vodăș\ Mitropolia și a întărit tabăra de la Cotroceni. In concordanță cu programul revoluției, ori de câte ori a fost sesizat, Tudor acționat ferm atât împotriva actelor de indisciplină ale trupei, cât și a abuzurilor varșite de diverși proprietari funciari, în raporturile lor nemijlocite cu țăranii. Dla" i ' aPri'ie 1821 marele vistier era chemat să ușureze claca satelor din ', Dâmbovitei, iar 5 zile mai târziu a ordonat să fie înjumătățită darea impusă Olului CrețeștMIfov. lUa*'a concretă a Principatelor, unde autoritatea puterii suzerane fusese Cata. a determinat însă intervenția armată a Porții, la începutut lunii mai încurajată și de expectativa rusă. Sfârșitul revoluției; moarte?*, de martir a lui Tudor. La apropierea otomanilor de București, Tudor Vladimirescu, după îndelungate ezitări, a părăsit Capitala considerând că rezistența ar primejdui orașul. într-un cuvânt către oștenii săi, la 15 mai 1821 el anunță hotărârea de a se uni „cu ceilați fratj creștini" pentru „a descărca împreună puștile în carne de turc". Deși la 18 mai, la Golești, s-a ajuns la o înțelegere între Tudor și lordache Olimpiotul, conducătorit eteriști au hotărât să-l îndepărteze de la conducerea armatei pandurilor cu sprijinul căpitanilor D. Macedonsky și Hagi Prodan. Seve¬ritatea excesivă cu care a pedepsit actele de indisciplină prin execuția unuia din tinerii săi căpitani, loan Urdăreanu, i-a îndepărtat pe ceilalți și a ușurat misiunea complotiștilor. în dimineața zilei de 21 mai 1821, după înmormântarea lui loan Urdăreanu, mai mulți eteriști, în frunte pu lordache Olimpiotul, au pătruns la Tudorcare a refuzat orice discuție. Izolat de ai săi, Tudora fost scos repede din tabără, înainte ca „lagărul pandurilor să se trezească bine și să afle despre ce este vorba", și înconjurat de arnăuți a fost pornit spre Pitești, iar de aici la Târgoviște. înfruntând moartea cu dârzenie și demnitate, Tudora fost ucis în noaptea de 26-27 mai 1821, la marginea Târgoviștei, iar trupul său spintecat și azvârlit într-o fântână. Singurul său mare păcat a fost acela că „voise ca în țara lui să aibă parte de fericire și de putere săracii neamului românesc". Rămasă fără comandant, oastea lui Tudor s-a dezmembrat, nu înainte de a-și demonstra, în luptele cu otomanii de la Drăgășani, o înaltă capacitate de luptă. în schimb, armata eteristă, lipsită de pregătirea și instrucția militară corespunzătoare, a fost înfrântă, ultima rezistentă consemnându-se la Mănăstirea Secu. Arestarea lui Tudor de către eteriști în Oltenia, luptele de hărțuire au mai continuat o vreme, chiar dacă tia fusese înfrântă o dată cu dispariția conducătorului acesteia, iar țara din reV cupată de trupe otomane. Sumele enorme solicitate de întreținerea n u , r represaliile exercitate împotriva participanților la evenimentele anului trU? au dus la o nemulțumire generală care a generat puternice frământări și „uscări sociale. Unul din obiectivele „partidei naționale" a fost astfel atins. Problema -nească a devenit subiect de discuție între Marile Puteri Sub presiunea lor rorTI rta a f0St obligată să numească primii domni pământeni, loniță Sandu Sturza - Moldova) și Grigore Dimitrie Ghica (în Țara Românească). Sosirea lor în p pate, fn toamna anului 1822, concidea cu retragerea trupelor otomane de atie care (ăsau în urmă amintirea a nenumărate jafuri, distrugeri și a mii de victime omenești. * * NICOLAE BĂL CESCU despre evenimentele de la 1821 .Revoluția de ia 1821 a strigat dreptate și a vrut ca tot românul să fie liber și egal, ca statul să se facă românesc Ea fu o revoluție democratică." NICOLAE /ORGA despre Tudor Vladimirescu „Nu se poate zice că Tudor a căzut orbește în prăpastie El a înțeles și slăbiciunea sa față de turci și încurcătura în care trebuia să se zbată față de etenști și puținul temei ce trebuia pus pe boieri, A făcut tot ce se putea face de un om necunoscut, fără mijloace, fără adevărați sfătuitori și fără sprijinitori trainici A chibzuit, a socotit, a potrivit - nu fără izbândă de multe ori Fără a se lăuda și a minți, ca dușmanii săi el s-a păstrat multă vreme teafăr nevătămat, sigur de el și oastea sa, deopotrivă. Dar o putere mai mare decât viața lui îl țâra spre pieire" TEMĂ . Ilustrați politica internă a lui Tudor Vladimirescu și stabiliți semnificația acesteia. ROMÂNII ÎNTRE OCUPAȚIA, SUZERANITATEA Șl „PROTECTORATUL" IMPERIILOR VECINE. DE LA REGULAMENTELE ORGANICE LA REVOLUȚIA PAȘOPTISTĂ -CONTEXTUL POLITIC INTERNAȚIONAL; AKKERMAN (1826) SI ADRIANOPOLE (1829). - DEZVOLTAREA SOCIAL-ECONOMICĂ; DEMOGRAFIE. - SOCIETATE. - AGRICULTURA. - INDUSTRIA. - COMERȚUL, TRANSPORTURILE SI COMUNICAȚIILE. - URBANIZAREA. Contextul politic internațional. Akkerman (1826) și Adrianopole (1829). Anul revoluționar 1821 și ceea ce a urmat - reprimarea mișcăm de eliberare grecești, dar și a acțiunii politice și militare întreprinse de Tudor, ororile ocupației otomane și intervenția diplomatică a Marilor Puteri în favoarea Țărilor Române - au creat condiții propice pentru formularea explicită a programului na¬țional. Abia schițat în vremea lui Tudor, eludat în punctele sale principale dintr-o firească prudență la 1821, acesta își găsește cuprinderea așteptată-cu deosebire - în memoriile înaintate de către marea boierime Austriei, Rusiei și Imperiului Otoman. Revin în aceste texte revendicări esențiale: instaurarea dom¬niilor pământene și a puterii politice a oligarhiei boierești, desființarea raialelor, libertatea comerțului și a celorlalte activități economice, expulzarea străinilor din conducerea statului și a Bisericii. Paralel, se desfășoară o luptă de poziții între boierimea mare și boierimea mijlocie și mică, dornice să participe la împărțirea beneficiilor exercitării puterii și pentru care înfăptuirea progresului social-economic și politic se asociază cu un sistem de privilegii exclusive. Implicarea nu se oprește însă aici. Conflictului intern pentru putere i se adaugă și o participare internațională. Marea boierime învinge cu sprijinul Rusiei, care a acceptat înfăptuirea programului politic național cu condiția instalării m Principate a „protectoratului" său, înțeles inițial corect, ca un sprijin pentru modernizare. Instaurarea domniilor pământene va asigura cadrul înăuntrul căruia urma a se realiza importante transformări. La 7 octombrie 1826, printr-o Convenți semnată la Akkerman, complementară tratatului de la București (1812), s reinstituia pentru Poartă obligația de a respecta drepturile Principatelor. Intr-u _ act separat,referitor la Țara Românească și Moldova, erau puse bazele unei n 34 | |
|