CsL # Alex CsL # Fost Administrator
Numarul mesajelor : 8080 Varsta : 29 Localizare : Otopeni Joburi/Distractii : Plimbari si PC Ce jok jucati : CS si FIFA Reputatie : 0 Puncte : 0 Data de inscriere : 20/04/2008
| Subiect: Istoria romanilor 2 Vin Iun 06, 2008 12:21 pm | |
| HABITAT SI POPULAȚIE, STRUCTURI, EXISTENȚA COTIDIANĂ, IMIGRĂRI - ȚĂRILE ROMÂNE ÎN PRIMII ANI Al SECOLULUI AL XIX-LEA. - HABITATUL SI POPULAȚIA. - CARACTERUL PREVALENT RURAL AL HABITATULUI. - AȘEZĂRI CU CARACTER URBAN SI SEMIURBAN. - STRUCTURA ETNICĂ A POPULAȚIEI. - DATE PRIVIND STRUCTURA CONFESIONALĂ A LOCUITORILOR SPAȚIULUI, CARPATO-OANUBIANO-PONTIC. - STRUCTURA SOCIALĂ A POPULApEI ROMÂNEȘTI. Țările Române în primii ani ai secolului al XIX-lea. în primele decenii ale secolului al XIX-lea, istoria oamenilor pământului de la Dunăre, Pont și Carpați marchează, în dezvoltarea sa, o însemnată etapă a habitatului uman, îndeosebi a celui urban. Acesta este, de altfel, rezultatul principal al creșterii demografice din secolul al XVII-lea-al XVIII-lea, al progresului economic și al mobilității sociale, al cursului politic promovat de regimul austriac și de cel otomano-fanariot, prin reformele administrative, fiscale, sociale, culturale și religioase specifice „despotismului luminat". La începutul secolului al XIX-lea însă, progresul general al societății românești resimte și influențele negative ale unor factori externi. Ne gândim, în primul rând, la invaziile repetate ale armatelor străine. în iarna 1801/1802, trupele pașei de Vidin, Pasvan Oglu, pradă Oltenia. Craiova este arsă, Mănaf Ibrahim, aghiotantul pașei amintite, distruge Tg. Jiu. Panica provocată în rândurile populației locale este cvasigenerală. însuși M/hai Șuțu, aflat la a treia domnie în Țara Românească, ultima în anii 1801-1802, părăsește tronul. Ca urmare, timp de câteva luni, domnul Moldovei, Alexandru Șuțu (1801-1802), îndeplinește și funcția de caimacam pentru principatul de la sud de Milcov. în această perioadă, numeroase familii de mari boieri, de la miazăzi de Carpați - Brâncoveanu, Câmpineanu, Dudescu, Ghica, Obedeanu, Știrbei ș.a. - trecuseră munții, refugiindu-se la Sibiu și Brașov. Din ultimul centru urban menționat, reprezentanții lor se adresează lui Napoleon Bonaparte, solicitând protecție „împotriva tâlhăriilor turcești". Demersurile ulterioare ale diplomaților francezi aduc numai o scurtă perioadă de liniște,relativă,în Câmpia Dunării. Prin hatișeriful de la Gulhanei i septembrie 1802), Poarta reconfirmă „privilegiile" cuprinse în firmanele din 1774, 1783 și 1791- Este stabilit regimul obligațiilor materiale ale „Valahiei" și Moldovei fată de Imperiul Otoman, fiind exclusă orice altă cerere de bani din partea curții suzerane. Totodată, este recunoscută autonomia celor două țări carpato-dună-ne, imixtiunile otomane în treburile lor interne fiind, de asemenea, interzise. Durata domniei este fixată la șapte ani. Anterior expirării acestui termen, mazilirea domnilor este condiționată de acordul comun al Rusiei și Porții. în acest context, nu mai surprinde faptul că, imediat, noii domni de la Bucu¬rești - Constantin Ipsilanti (1802-1806, 1807) - și lași - Alexandru Moruzi (1802-1806, 1807) - adoptă o politică filo-rusă. Ei nemulțumesc, astfel, pe primul împărat al francezilor, care îl convinge pe sultan să-i îndepărteze din scaun (12 august 1806). Țarul Alexandru I (1801-1825) invocă încălcarea hatișerifului sus-menționat și ordonă trupelor ruse să invadeze Moldova, apoi Tara Românească. Războiul ruso-otoman (1806-1812) desfășurat pe teritoriul locuit de români, provoacă acestora mari pierderi umane și materiale. Mai mult, deși la început anunțase că acționează pentru apărarea religiei și drepturilor românilor, Curtea de la Sankt-Petersburg pretinde, totuși, anexarea Principatelor invadate. Presați de Napoleon I, care declanșează campania din Rusia, diplomații lui Alexandru I încheie pace cu otomanii (București, 16 mai 1812) mulțumindu-se numai cu încorporarea unei părți din Moldova. Este vorba despre regiunea dintre Nistru și Prut (Basarabia), pământ românesc pe care B.P. Hasdeu îl definește a fi „cu picioarele muiate în Marea Neagră și cu fruntea umbrită de codrii Bucovinei". Noul rapt teritorial este urmat de schimbări demografice. Pe lângă mișcările tradiționale ale populației autohtone, respectiv emigrări în zone mai puțin expuse asupririi sociale și naționale, au loc imigrări repetate, colonizări inițiate de către autoritățile de ocupație. Alogenii și cele câteva sute de așezări întemeiate de aceștia nu pot schimba însă ponderea evidentă a românilor în ansamblul locuitorilor spațiului carpato-danubiano-pontic. Băștinașii își păstrează obiceiurile, continuitatea caracterizându-le întreaga lor existență cotidiană. Este rezultatul firesc al adaptării la complexitatea condițiilor de viață oferite de teritoriul locuit (habitatul). în consecință, se impune să cunoaștem structurile acestui habitat și pe cele ale populației. n- -• * ; Pentru primele două decenii ale secolului al XIX-lea există mai multe izvoare de demografie istorică: inventare (catagrafii) eparhiale, recensăminte (conscripții) fiscale, schițe statistice ș.a. Multe dintre acestea însă au un caracter regional și se referă, adesea, numai •a familiile contribuabile. Datele conținute sunt, așadar, incomplete. Totuși, Pe temeiul lor, putem cunoaște cu aproximație structura etnică, confesională Și socială a locuitorilor, repartizarea acestora pe orașe, târguri, sate. Cu rezervele de rigoare trebuie privit și următorul tablou sinoptic privind Șezările rurale, semiurbane și urbane din- spațiul carpato-danubia¬no-pontic, până la 1821: » 11 ENTITATEA * ISTORIC6-GEOGBAF(CA > STRUCTURA HABITATULUI
TOTAL AȘEZĂRI din care.
târguri și orașe _, așezări rurale s
număr % număr % * BANAT BASARABIA BUCOVINA CRIȘANA DOBROGEA MARAMUREȘ MOLDOVA TRANSILVANIA ȚARA ROMÂNEASCĂ 729 707 316 460 453 403 1455 2 182 2 779 56 22 7 5 7 24 * 25 63 34 7,68 3,11 2,21 1,09 4,55 5,95 1,72 2,89 1,22 673 685 309 455 446 379 1,430 2119 2 745 92,32 96,89 97,79 98,91 98,45 94,05 98,28 97,11 98,78 TOTAL GENERAL 9 484 243 2,56 9 241 97,44 ,: Din cele aproape 9 500 așezări atestate documentar în perioada care ne interesează, peste 97% reprezintă sate. Acest procent denotă caracterul prevalent rural al habitatului din spațiul carpato-danubiano-pontic. O asemenea trăsătură se explică prin făptui că economia însăși are un pronunțat caracter agrar. Procentul așezărilor rurale diferă însă de la o entitate istorico-geografică la alta. Astfel, media pe întreg spațiul amintit este depășită de procentul înregistrat în cele cinci cercuri administrative din comitatul Bihor, cele două sangeacuri dobrogene (Silistra și Tulcea), în cele 17 județe din Muntenia, unde numărul așezărilor rurale firește între anii 1815-1821, în cele 16 ținuturi din Moldova •dintre Prut și Carpați și în Bucovina. Spre 1826, numărul așezărilor rurale scade în Transilvania. Datele aceluiași tablou sinoptic confirmă și creșterea diferențiată a numărului târgurilor. Procentele cele mai semnificative sunt, în această privință, cele din Banat și Maramureș. Diferențieri există însă chiar între subdiviziunile administrative ale acestor două entități istorico-geografice. Astfel, în comitatul Arad documentele confirmă existența unui singur „oraș liber regesc", dar și un număr de târguri mai mare cu zece, decât cel al așezărilor cu caracter semiurban din comitatele Timiș și Torontal, luate la un loc, unde sunt atestate trei orașe. De asemenea, în comitatul Șătmar, integrat Maramureșului încă din timpul Drăgoșeștilor, există - la începutul secolului al XIX-lea „două orașe libere regești" și un „oraș liber minier". în schimb, comitatul care poartă numele amintitei entități istorico-geografice nordice, Maramureș, are numai „cinci orașe-târguri". în comitatul Alba de Jos sunt atestate patru orașe și zece târguri, dar în comitatur Alba de Sus lipsesc asemenea structuri ale habitatului. Numai târguri, fără orașe, figurează în izvoare demografice referitoare la comitatele Caraș< Chioar, Crasna, Hunedoara și Zarand, la scaunul Arieș, în județul Ialomița ori la cazatele Ostrovși Mangalia-. în Basarabia, un izvor cartografic din 1817 confirm3 existența a 17 târguri și 5 cetăți. Numărul cșl mai mare de orașe (11, dintre care șise „regești și cinci orașe-municipii)- se înregistrează, pe „Pământul Crăiesc" respectiv scaunele jOrăștie, Sebeș, Miercurea Sibiu, Nocrich, Mediaș, Cincu, Sighișoara, Rupea, districtele Brașov și Bistrița. împreună cu târgurile, centrele urbane reprezintă, în zona respectivă, puțin peste 8% din numărul total al așezărilor (276, din care 253 "sate). Procente peste media continentală, de la acea dată, întâlnim însă numai în districtul Brașov (16,66%) și în scaunul Mediaș (25,9%). Se constată că numărul târgurilor este mai mare decât cel al orașelor. Ambele tipuri de habitat sunt depășite numeric, copleșite chiar, de habitatul rural. Gradul redus de urbanizare, ca fenomen demografic petrecut pe aceste meleaguri - anterior anului 1821 - permite desprinderea clară a funcțiilor orașului. Fără îndoială, acesta reflectă dezvoltarea meșteșugurilor și co¬merțului. Există, totodată, elemente care denotă o intensă activitate agricolă, îndeosebi horticolă (floricolă, legumicolă, pomicolă) și viticolă, precum și una pastorală. Printre vii și „frumoase grădini", admirate de un conte francez în toate 'orașele străbătute, de la Timișoara și până la București, adăposturi pentru vite, pentru oi, au în preajmă ateliere metalurgice, manufacturi de postav, hârtie, sticlă, salpetru, potasă,- piele, bere, var, ceară etc; sedii ale breslelor și companiilor comerciale sunt situate în preajma piețelor centrale, printre edificii ecleziastice sau laice, de tradiție medievală ori baroc, și case țărănești (una chiar în centrul capitalei Țării Românești, lângă Mănăstirea Sf. Sava). La lași, din cele șase mii de case, despre care scrie un călător străin, numai trei sute sunt construite din piatră; printre ele, numai treî băi publice. Pe măsură ce va fi promovată o viață intelectuală tot mai bogată și o estetică arhitecturală proprie, se va ajunge la o structurare valorică a spațiului urban. Deocamdată, orașele - și unele târguri - dobândesc numai un statut administrativ (reședințe de cazale, comitate, districte, județe, sangeacuri, scaune, ținuturi ș.a.m.d.). Din punct de vedere juridic, unele orașe și târguri au statut de așezări libere; altele, cum vom vedea, luptă însă pentru emancipare de sub stăpânirea marilor proprietari funciari. De asemenea.orașele și târgurile se deosebesc între ele și prin numărul de locuitori. Majoritatea lor covârșitoare, inclusiv Cernăuți (5 743 locuitori în 1810), Satu Mare (8 370) și Timișoara (8 480), au sub zece mii de locuitori (cifră tipică pentru Europa Apuseană). Peste această cifră, între 10.000 și 20.000 de locuitori au orașele Cluj (circa 13.000), Sibiu și Brașov (ultimul depășind 18.000 de locuitori, la 1820). O populație mai mare de 20.000 de locuitori avea orașul lași, în timp ce orașul București depășise deja 30.000 de locuitori. Creșterea numărului locuitorilor orașelor redă mai convingător procesul de urbanizare. Față de procentul așezărilor neagricole din Moldova (1,72%), unaoară, indicele concentrării populației în orașele și târgurile Principatului respectiv este superior (9,11% în 1803).' „ . Există statistici care redau numărul siht- ri' r conform structurii etnice a locuitorilor, lată, spre exemplu, o asemenea ! statistică pentru Banat, la cumpăna dintre veacurile al XVIII-lea și e 13 m— Așezările după structurile etnice Românești Româno-sârbești Sârbești Sârbo-germane Româno-sârbo-germane Procentul din totalul așezărilor bănățene 73,35% 3,56% 19,91% 1,31% 1,87% Din cele arătate rezultă că, în Banat, circa 3/4 din localități cuprindeau populație românească. Semnificativă este, în aceeași ordine de idei, și structura gospodăriilor din Basarabia, în anul 1817, potrivit căreia, din totalul de 96 528 gospodării basarabene, luate în calcul, cele românești reprezentau, așadar, peste 94%.
Gospodăriile după structura etnică a membrilor lor „Moldovenești" (românești) Evreiești Grecești Armenești Bulgărești Și găgăuze Numărul 91.048 3.826 640 530 482 Să reținem că, anterior, în Bucovina existau următoarele procente privind numărul familiilor după structura lor etnică: familii de români - 77,3%; ruteni și alți ucrainieni, din Imperiul Habsburgic-15,8%; evrei-3,7%; țigani-2%; armeni - 0,4%; alte naționalități - 0,8%. în cele 16 ținuturi din Moldova sunt atestați, în 1820, aproximativ 700 000 de locuitori români. Pentru anul următor, populația din Țara Românească este estimată la aproape 1 800 000 de locuitori. Pentru Dobrogea, datele sunt incomplete. Cele referitoare la români, de exemplu, provin numai din câteva cazale (Tulcea, Isaccea, Macin, Babadag, Hârșova și Mangalia), unde sunt atestați în număr de aproape 18 000. Alături de români trăiesc turco-tătari (în număr aproximativ egal cu cel al românilor), bulgari, cazaci și greci (câteva mii fiecare grup etnic), țigani, evrei, și armeni (între 800 și 400 de suflete, fiecare). Să reținem însă faptul că, în Dobrogea, datorită păstoritului transhumant, locuiesc anual între 2 900 și 5 000 de mocani, veniți cu oile din Moldova, Transilvania și Țara Românească. împreună cu locuitorii de același neam din Banat, românii din Transilvania, Crișana și Maramureș, totalizează, la începutul secolului al XIX-lea, peste 2 200 000 de locuitori. Astfel, ponderea românilor, în ansamblul populației spațiului carpato-danubiano-pontic, este următoarea:
TERITORIILE TOTAL LOCUITORI DIN CARE ROMÂNI Moldova și Țara Românească Banat, Transilvania, Crișana și Maramureș Bucovina, Basarabia și Dobrogea 2.695.130 2.807.075 759.955 2.575.020 2.202.542" 639.438 . TOTAL GENERAL 6.262.160 5.417.000 Cifră atestată în perioada istorică imediat următoare. 14 | |
|