Maitreyi:-Mircea Eliade

Maitreyi:

A aparut in 1933, cind deja M.
Eliade era celebru, pentru ca scrisese numeroase studii si eseuri,
studiase in India si calatorise foarte mult. Romanul este o capodopera
a ciclului Indian ce cuprinde volumele: „Izabele si apele diavolului”,
„India”, „Secretul doctorului Hanigberger”. Maitreyi este o experienta
morala si un roman care a sporit seria miturilor umanitatii.
Protagonistii sunt misterioasa indianca Maitreyi (personaj real, fica
unui mare filozof) si continentalul Allan, alias M. Eliade, care o
cunoaste in perioada studiilor din India. Povestea lor este „o
monografie a tulburarii” desfasurata dealungul a 15 capitole. Stilul
este original, subordonat autenticului, imbinind jurnalul,
corespondenta, eseul, reportajul si povestirea la persoana I, a unor
amintiri a eroului. Mitul fecioarei bengaleze se constituie treptat si
dramatic, incepind cu primele capitole unde notatiile din jurnal sunt
lapidare si reci si sunt complectate cu amintirile eroului. Pe Allan
Maitreyi nu-l atrage initial, gasind-o chiar urita „cu ochii ei prea
mari si prea negri, cu buzele carnoase, cu sinii puternici de fecioara
bengaleza, crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt”. Devine apoi
curios pentru ca „nu izbuteam sa inteleg ce taine ascunde faptura
aceasta”. O urmareste tot mai atent, mai ales dupa ce va locui in casa
inginerului Narenda Sen, protectorul si tatal fetei. Este pentru el tot
mai fermecatoare, datorita cunostintelor vaste pe care le are, dar
uneori ii este antipatica din cauza ca elita calcutei o considera chiar
geniala. El constata cu luciditate „fara indoiala e cea mai talentata
si enigmatica fata din cite am cunoscut, dar eu pur si simplu nu pot sa
fiu casatorit”. Allan o invata pe Maitreyi franceza in schimb invata de
la ea bengaleaza, isi schimba autografe pe carti si reviste, isi
viziteaza reciproc camerele, isi spun istorisiri, rid si pling,
vorvbesc despre casatoria indiana. Allan este hotarit sa renunte la
celibat, trairile lui sunt din ce in ce mai incandescente, asa cum este
cea cunoscuta de erou intr-o seara pe veranda intr-un ceremonial al
atingerii picioarelor goale. Jocul acesta, cunoscut numai indienilor,
este insusit de europeanul Allan cu beatitudinea simturilor. El devine
astfel fericitul partener al Maitreyiei. In copila indiana coexista
nevinovatia virginala si rafinamentul trairii patimase, copila de 16
ani de o inocenta primitiva, ce traieste fericirea pomului ei numit „7
frunze”, dar si eruditia, care tine conferinte profund apreciate de un
auditoriu select. Unul dintre momentele care ne apropie de punctul
culminant al apropierilor este acela cind fata ii povesteste despre
iubirea si veneratia ei pentru Guru-ul ei Robi (Tagore) de la care
primise acea manta aparatoare de pacate si protectoarea destinului ei.
Odata cu aceasta destainuire Maitreyi ii da si cutia cu insemnele
amintirilor, o suvita din parul ei alb. Ea ii daruieste astfel
iubitului prezentul ei purificat prin ruptura cu trecutul. Eroul este
tot mai dezorientat, se hotareste s-o ceara in casatorie, convins ca
familia abia asteapta acest moment insa apare un nou moment de deruta
cind Maitreyi il roaga disperata „lor sa nu le spui ... n-au sa
primeasca niciodata sa fiu sotia ta”, „ trebuia sa te iubest tot
timpul, de la inceput, ca un frate”. Acest posibil recurs ii
revitalizeaza sentimentele. Allan se hotareste sa treaca la hinduism.
Maitreyi este hotarita sa-l infrunte pe tatal ei si intreaga familie,
raminind devotata doar implinirii cuplului prin casatorie. Urmeaza
pagini pline de poezie in care sunt descrise plimbarile celor doi,
plimbari care vor fi platite scump mai tirziu, cind Chabu va divulga
parintilor scena vazuta in padure si va determina declansarea rupturii.
La Lacuti Maitreyi oficieaza mirifica lor logodna, dupa un ceremonial
sacru, ireal de frumos, eveniment care marcheaza punctul culminant al
iubiriilor. Una din cele mai frumoase pagini ale romanului prezinta
acest ritual al „nuntii in cer”. Allan se retrage in Himalaya pentru a
se „vindeca” printr-o singuratate deplina; din octombrie pina in
februarie aude si simte un singur suflet, cel al Maitreyiei, care ii
telefoneaza si ii scrie. Ea sufera pedepse tiranice de la tatal ei
pentru ca incalcase legile traditionale. In numele iubirii ei pentru
Allan incearca sa forteze destinul prin toate mijloacele. Daruindu-se
vinzatorului de fructe spera sa fie izgonita de tatal ei pentru a-l
urma pe Allan. Nefericita Maitreyi amestec de mister al eternei
feminitati, este totodata purtatoarea enigmei unei Otilii asiatice dar
si a dramelor eroinelor care au devenit si au ramas un mit prin marea
lor dragoste cunoscute sub denumire de cupluri celebre ca Tristan si
Izolda sau Romeo si Julieta. In Himalaya Allan se va vindeca doar la o
a doua incercare de a iubi o femeie. Prima incercare il arata in
relatia cu o tinara muzicanta evreica tinara care-l ispiteste prin
neobisnuitul ei idealism. Eroul se simte dezgustat de sine dupa
aventura pa care o are cu evreica, pentru usurinta cu care a avut
aceasta legatura. Cea de-a doua incercare este o tinara care ii ofera
mincare, adapost si dragoste. De la ea dobindeste puterea credintei ca
„viata aceasta e o minune”. Asteapta plecarea din India ca pe o
izbavire, dar cu acelasi sentiment al nedumeririi in fata Maitreyiei,
un mit etern inchis pentru el. Pe Allan nu-l mai atinge vraja sacrei
Devi, chiar cind il numeste soarele ei, zeul de aur si pietre scumpe.
Neputindu-se intilni in acest spatiu, tinarul european se desparte de
aceasta fata cu sentimentul culpei, usor de descifrat in cuvintele
asezate ca motto penttu roman: „iti mai amintesti de mine Maitreyi? Si
daca da ai putut sa ma ierti?”. I se da un raspuns celebru dupa 42 de
ani cu o replica ce poarta semnatura Maitreyi Devi, intitulata
„Dragostea nu moare”.