CsL # Alex CsL # Fost Administrator
Numarul mesajelor : 8080 Varsta : 30 Localizare : Otopeni Joburi/Distractii : Plimbari si PC Ce jok jucati : CS si FIFA Reputatie : 0 Puncte : 0 Data de inscriere : 20/04/2008
| Subiect: Mihai Eminescu. Poezia iubirii si a naturii Vin Iun 06, 2008 11:13 pm | |
| Infatisarea ei se constituie pe două dimensiuni esentiale: una terestră, celalta cosmică, aflate de cele mai multe ori în interferentă. Mihai Eminescu e în primul rînd un tulburător al spatiului cosmic, fie în mari proiectii ale genezei sau stingerii universale (Scrisoarea I, Rugăciunea unui dac, Luceafărul), fie prin multimea elementelor cosmice (stele, soare, lună, cer, luceferi) care impregnează parcă întreaga operă. Pe de altă parte este un cîntăret frenetic al naturii terestre în vesnica rotire a anotimpurilor. Este o natură cu un contur precis geologic si ..floral.., sălbatică si deopotrivă familiară, mitică � prin aspectele ei parapsihice si luxuriante; umană, caldă, intimă, ocrotitoare � prin componentele ei sufletesti.
Dragostea, poate mai mult ca la alti poeti, se află într-o permanentă consonantă cu natură. Natura este o stare de suflet, în sensul că înfătisarea ei, e dictată de un sentiment. Acolo unde dragostea apare ca un vis frumos de fericire (Dorinta, Lacul, Floare-albastră, Lasă-ti lumea ..., etc.) cadrul fizic este al unei naturi încîntătoare, de basm: vara e în toi, ierburile au frageziune, sunetele si culorile se armonizeaza. Cînd dragestea sa stins, sentimentului de dezamăgire îi corespunde o natură, sumar ..veleitată.., cu plopi stingheri, cu cetuiri, brume si ploi, cu întinderi ..borede.., albe, nemiscate si reci (de cîte ori iubita..., Pe lângă plopii fără sot, De ce nu-mi vii, Din valurile vremii, Sonete etc. ).
Relatia această, specifică poeziei eminesciene, este de factură romantică dar ea are (prin obsesia codrului ocrotitor, a naturii primitoare) si rădăcini în folclorul românesc. DORINTA. Poezia apare în numărul din 1 sept. 1876 al �Convorbirilor literare�. Din variante, deducem că poetul o concepuse initial ca pe o scrisoare de dragoste, adresată iubitei si semnată cu initiala E. Elemente de epistolă pastrează si textul definitiv, si, în primul rînd, folosirea persoanei a II-a, a adresării directe în toată poezia. Fata de primele variante, această, ultimă este mult mai concentrată. O specie, e un mic poem păstoral, în genul idilei clasice, complicat în spirit romantic prin intensitatea visului de dragoste. Poetul aspiră spre o iubire implinită, proiectînd pe fundalul unei naturi feerice o poveste de dragoste ideală, în care gesturile se implinesc într-un ritual al întelegerii si al armonicii depline. Nimic nu-i tulbură pe îngrăgostiti, nici o conventie nu-i indepărtează, dragostea lor e mută, reprefăcută si inscentă, e un foc de initiere solemn. În Dorinta, dragostea nu e realiatate, ci aspiratie spre împlinire prin iubire. În visul secret al omului, vrea să spună Eminescu, Iubirea ideală este în totdeauna a bărbatului si a femeii parînd alături, fericiti, prin gradină mirifică al universului, ca perechea mitică (Adam si Eva).
Compozitional, poezia are o structură lirică, fiind o succesiune de cinci tablouri corespunzătoare fiecărei strofe, mai putin ultimul tablou care cumulează ultimele două strofe. Fiecare strofă fixează o secventă dintr-o idilă cu ceremonial stereotip (care apare si în alte poezii eminesciene), alcătuit din acelasi lant de fapte erotice. 1. - O chemare în cadru. În strofa întîi, imaginea codrului se constitue doar din trei elemente: izvorul �care tremură pe prund� (personificare), prispa cea de brazde (metafora), crengi �plecate o ascund� (metonimie cu epitet metaforizat). Ele sunt suficiente pentru a sugera infătisarea feerica a cadrului fizic. 2. - O imagine a asteptării. 3. - Asta a intituirii pe care le realizează cu ajutorul unei mite de verbe (să alergi, să cazi, să desprind, să ridic) care ..înaintează.. puternic miscarea, dar o si individualizează cu unităti stereotipe � usor de observat si în strofele următoare - care creează treptat impresia că se ..recompune.. un ritual al intimitătii: �Și în bratele-mi întinse / Să alergi, pe piept să-mi cazi, / Să-ti desprind din crestet valul, / Să-l ridic de pe obraz.�. | |
|