Apocalipsa

APOCALIPSA SI ESHATOLOGIE

Pe drept
cuvant mentiona parintele Seraphim Rose ca: “… multi dintre cei din
ziua de astazi vorbesc usuratic despre caracterul apocaliptic al
timpurilor noastre”.
Ba mai mult decat atat, se intalneste
expresia eronata: “am ajuns vremuri apocaliptice”, de parca acestea nu
ar fi existat pana acum. Este o mare greseala a intelege Apocalipsa
prin prisma a tot ce inseamna disperare, a o reduce numai in aureola
palida, sau a o considera ghilotina omului si a intregii creatii.
Termenii ‘apocalipsa’ si ‘eshatologie’ se completeaza reciproc, dar nu
se confunda. Datorita partasiei noastre la viata divina ‘cele de pe
urma din Biserica nu sunt deosebite de cele dintai’. ‘ Traind in
Biserica- spune acelasi teolog- ajungem la starea lui Adam in Rai
inainte de cadere, si e inaltam inca mai sus, caci ajunem la partasie
si unire cu Hristos ‘. Termnul ‘apocalipsa’ inseamna ‘descoperire’,
‘revelatie’. Ne vom ocupa, in speta, de ‘Apocalipsa’, ultima cate a
Sfintei Scripturi. Desi ‘Apocalipsa’ este ultima carte a Sintei
Scripturi, ea nu inseamna invatatura exclusiv eshatalogica. Se
situeaza, intr-adevar, la polul opus cartii Facerea, insa ‘impreua- cu
aceasta- formeaza o axa : caderea- salvarea’.
Sf Ioan Teologul
primeste porunca sa scrie despre cele ce vede si aude ( Apoc. 1, 11 si
19), dar primeste si porunca sa nu scrie despre unele lucruri auzite
(Apoc. 10, 4). Ce altceva poate sa insemne porunca de a scrie despre
cele ce a ‘a vazut si cele ce au sa fie dupa acestea’ (Apoc. 1, 19),
decat faptul ca Apocalipsa cuprinde ‘o descoperire simbolica a luptei
Bisericii pentru continuarea operrei de mantuire a lumii, menita sa se
desfasoare crescand pana la sfarsitul veacurilor’ si faptul ca
‘Apocalipsa descrie, in mod profetic, drumurile Bisericii si a creatiei
in timp, renasterea omului, recrearea lumii createsi vizibile si
contine intregul mister al iconomiei divine’.
Apocalipsa cuprinde insa si ‘o viziune de ansamblu asupre istoriei omenirii’.
La vremea scrierii Apocalipsei, partea certa istorica o constituia
introducerea (cap. 1) precum si scrierile catre cele sapte Biserici
asiatice (cap. 2-3). Multe elemente profetice din vremea aceea au
imbracat deja si vesmant istoric (vezi de pilda explicatia cap. 6).
Fiecare treapta istorica a Bisericii lui Hristos se regaseste in apocalipsa.
Cand a trait Biserica altcumva decat se afla scris in Apocalipsa?
Cand au fost pentru Biserica acele vremuri neapocaliptice? Niciodata!
Din perspectiva umana, drumul Bisericii a fost si ramane un drum
spinos, o cale ‘ingusta’ (Mt. 7, 14) si plina de necazuri cu momente
scurte de pace relativa, dar cu u nesfarsit ‘razboi nevazut’. Luam ca
exemplu doar doua segmente istorice.
Calul ‘rosu ca focul’ (Apoc.
6,4), de la pecetea a doua, insesamna, dupa Sf. Andrei al Cezareii,
perioada ‘varsarii de sange’. Cati dintre crestinii primelor veacuri,
gustand din paharul amar al urgiilor lui Nero, primul dintre
persecutorii Bisericii si izbindu-se de acel crud edict : ‘non licit
esse vos’ (‘nu este permis sa existati’) n-au vazut in acest persecutor
un antihrist ? si era doar anul 64 al erei crestine !