Spovedenie

Eu n-am visat pe nimeni, deşi în peste 70 ani de viaţă am îngropat pe mulţi. Ce morţi de treabă!
Când
pierzi un apropiat de care te leagă sentimente şi trăiri comune este
normal să fii afectat. Să suferi chiar. Varsă două trei lacrimi (nu de
circumstanţă) urează-i somn lin şi fă tot posibilul ca acest somn să-i
fie cu adevărat lin. Nu te va mai bântui, dacă nu apelezi la baba
satului.

Bogdan Petricencu Hajdeu, un om vrednic de pomenire, a
înnebunit (la propriu) la moartea fiicei sale Iulia şi ea pomenită prin
lucrările sale. A intrat în istorie pentru că sa mutat cu totul în
cavoul ei. Dar a instalat lumină electrică spre a nu-i deranja somnul
cu lumânări când îşi termina operele în pauzele de meditare. Şi e
Ortodox de-ai noştri cu mormânt la Belu. Despre Iulia şi operele sale
vorbesc toţi oamenii culţi ai globului. Câţi îşi mai amintesc de Prea
Fericitul Teoctist care sa născut abia anul trecut în ceruri?

Stimaţi clerici lăsaţi morţii în lumea lor. Terminaţi cu pomenile şi pomenirile, o afacere mai ceva ca Metro şi Cora la un loc.
Cutumele
rămân cutume NUMAI dacă sunt admise, nu de babele satului ci, de
clericii coordonatori. Sau nu se poate pune un popă cu baba satului?
Nu
zic că popa ar fi de vină că, musai, trebuie dată o găină ca pomană
peste mormântul încă deschis. Dar ce face popa spre a dezrădăcina acest
obicei păgân care nu are nimic cu creştinismul? Dovadă este că această
cutumă fiinţează exclusiv în zona Ortodoxă a celei mai ortodoxe
Ortodocţii, aceea sovietică (scuzaţi, rusească).

Fiecare om
şi-ar dori ca numele său să fie reamintit de urmaşi. Dar pentru asta ar
trebui să facă ceva. Ceva mai mult decât pâlcul de puradei. Un Caruso,
Einstein, Enescu sau Luchian sunt „pomeniţi” fără afacerile mai mult
sau mai puţin oneroase ale popilor cu „veşnica lor pomenire”. Bunicul,
farmacist, a adus pentru prima oară Prontosil (o sulfamidă a acelor
timpuri comparabilă cu penicilina de astăzi) în Bucureşti.

Multe
familii care-şi datorează viaţa strămoşii acestei acţiuni „îl pomenesc”
cu cuvinte de laudă. Nimeni nu a plătit acatiste afacerilor popeşti în
„pomenirea” sa. Tata, din contră. Are somnul veşnic lin căci nimeni
nu-l deranjează cu pomeni sau pomeniri. Eminescu s-ar învârti în
mormânt dacă ar afla cei pun în cârcă pomenitorii săi.

Oare
morţii au cu adevărat nevoie de lumini cel puţin 40 zile de la
începerea, în mormânt, a somnului veşnic? Pe mine unul mă deranjează
lumina când dorm deşi, ca ori ce copil, solicitam ca mama să nu stingă
lumina. „Vreau să văd cum adorm” era justificarea juvenilă. Probabil
popi dau aceeaşi justificare spre a-şi vinde lumânările celor prostiţi.


O cere ţaţa Parascheva? Ce face popa spre a o lămuri asupra
risipei inutile? Doar sufletul s-a dus în „lumina din lumină, în
Dumnezeul Adevărat nu în Iadul Întunecat”. Poate Al Capone să necesite
„veşnice” lumânări pentru ispăşirea mai omenoasă a păcatelor sale. Dar
ţaţa Floarea, spovedită şi iertată după grele canoane de micile păcate,
care a plecat spre „veşnicele domenii de vânătoare” împăcată cu Domnul
şi cu preotul care şi-a obţinut obolul, la ce mai are nevoie de
lumânări? Spre a îmbogăţii mai mult putred de bogata Biserică ORTODOXĂ.
De ce la celelalte religii creştine nu se poară lumânăriada morţilor?