Efectele cruciadelor referat

Uriaşa ofensivă declanşată de apuseni în Europa
Răsăriteană nu va ocoli, ca efecte şi repercursiuni de lungă durată,
nici formaţiunile statale româneşti, în acest caz principala forţă de
cotropire fiind reprezentată de Regatul ungar, a cărui expansiune
răsăriteană, fundamentată cu două secole înainte, va dobândi în acest
context o nouă imagine şi dimensiune, cea a confesiunii asimilatoare .

Astfel,
în acest sens, după anul 1204, anul cuceririi Constantinopolului de
către cavalerii Cruciadei a patra, acapararea de noi teritorii pentru
coroana ungară va fi însoţită în mod direct de un demers susţinut de
asimilare confesională, situaţie ce va ameninţa puternic existenţa
structurilor ecleziastice româneşti, dezvoltate în cadrul unor „ţări”
autonome din punct de vedere bisericesc şi politic.

Avansarea
spre Răsărit a forţelor militare cruciate a fost întâmpinată în cel
de-al patrulea deceniu al secolului XIII de o mişcare de
contrabalansare a acestor acţiuni aparent invincibile, demers venit din
direcţia Imperiului mongol, aşa-numitul „Imperiu al stepelor”. Astfel,
în anul 1241, ca urmare a unor operaţii militare şi strategice de
anvergură, armatele mongole vor pătrunde în centrul Ungariei, zdrobind
forţa militară a regatului, acţiune ce avea să stea sub semnul unui
simbol, acela al faptului că acţiunea cruciadelor şi spiritul în care
au fost proiectate au suferit o gravă înfrângere, nepermisă din
perspectiva înaltului ideal cruciat .

Pornind de la acest
exemplu particular din istoria formaţiunilor statale româneşti şi a
sensului deturnat al cruciadelor, vom evidenţia, în cele ce urmează, o
serie întreagă de aspecte menite să încadreze efectele acţiunile
cruciate în contextul geografic şi istoric balcanic, cu referiri
particulare la situaţia Ţărilor Române şi mai ales asupra
repercursiunilor cu efect îndelungat asupra teritoriilor româneşti.

Trebuie
să precizăm faptul că ne vom referi cu precădere în cuprinsul studiului
nostru la repercursiunile Cruciadelor asupra spaţiului balcanic şi
asupra Ţărilor Române, pornind de la premisa că această zonă a Europei
s-a aflat într-o strânsă legătură culturală, spirituală, politică şi
economică cu Imperiul Bizantin, a cărui prăbuşire în anul 1204 va marca
decisiv starea de lucruri în arealul geografic amintit.

CONFRUNTĂRI POLITICE ŞI DIVERGENŢE DE NATURĂ SPIRITUALĂ ÎN BALCANI (1204 - 1241)

1. Aspecte introductive:
Căderea
Constantinopolului în anul 1204 în mâinile cavalerilor celei de-a patra
cruciade va marca punctul culminant al unui întreg fenomen de
fărâmiţare şi slăbire a puterii bizantine, situaţie prefigurată prin
diferitele perioade de anarhie prin care trecuse Imperiul în deceniile
anterioare .

Cucerirea Constantinopolului de către apuseni a
avut valoarea unei exprimări concrete a superiorităţii militare şi
economice de care dădea dovadă Europa apuseană în acel moment. Totuşi,
mai mult decât atât, această acţiune s-a încadrat în liniile generale
ale dorinţelor exprimate de apuseni în direcţia acaparării în sfera de
interese politice a Răsăritului european . Popoarele din Balcani,
aflate secole de-a rândul sub sfera largă de influenţă a Bizanţului,
vor resimţi după căderea Constantinopolului în mâinile cruciaţilor
puternice tensiuni şi repetate deposedări de teritorii .

Astfel,
ca suveran al nou-înfiinţatului Imperiu Latin de Constantinopol,
Balduin de Flandra va obţine un sfert din întreg teritoriul bizantin
cucerit (compus din 5/8 din oraşul Constantinopol, Tracia şi o parte
din vestul Asiei Mici), pentru ca alte trei sferturi să intre în
posesia veneţienilor şi a ordinelor militare cruciate (veneţienii, de
pildă, aveau în stăpânire Adrianopolul, Dyrrachion-ul, Peloponezul şi o
parte din Tracia. Totodată, vor lua fiinţă diferite principate care
înglobau teritorii eminamente bizantine, în acest sens fiind relevantă
situaţia principatului de Tesalonic (Macedonia), condus de Bonifaciu de
Montferrat .

Astfel, Balcanii, la fel ca şi Asia Mică şi
Grecia continentală şi insulară, vor fi acaparate de cruciaţi şi
transformate în teritorii feudale private, situaţie ce l-a făcut pe
bizantinologul Vasile V. Muntean să considere că: „nu era nici o
difernţă între pronoia bizantină şi foedum-ul occidental”
În
contextul acestei mari mişcări militare cruciate, în ceea ce priveşte
situaţia Ţărilor Române, care au fost şi ele cuprinse în acest cadru,
se va cristaliza treptat, din ce în ce mai pregnant, imaginea
elementului românesc autohton, proces istoric ce marchează emanciparea
de sub dominaţia cumană, acest „element de acoperire”, cum îl numeşte
Nicolae Iorga, care s-a depus forţat peste structurile etnice de
sorginte autohtonă, românească.

În aceste linii esenţiale se
prezenta situaţia arealului geografic balcanic şi românesc după
cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi, situaţie deloc
favorabilă manifestării popoarelor cuprinse în această zonă. În
cuprinsul următoarelor secţiuni de bază ale acestui studiu vom preciza
o serie de analize şi interpretări de factură istorică, referitoare,
înt-ro primă fază, la semnificaţiile profunde şi implicaţiile celei
de-a patra Cruciade asupra politicii Imperiului bizantin, pentru ca mai
apoi să observăm, metodic, repercursiunile Cruciadelor asupra
Balcanilor şi asupra Ţărilor Române.