Preview referat "Kossovo versus Romania - eseu conjunctural"

Şi acum amănunte:
Sub conducerea fermă a
Domnitorului Carol brava armată română a cucerit reduta Griviţa apoi
Plevna, un important punct strategic în apărarea otomană. Puţin după
aceste victorii turcii au capitulat. Ca urmare a fost încheiat Tratatul
ruso-turc de la San Stefano, lângă Constantinopol, la 19 februarie
1878, la care România nu a fost parte.

România, Serbia şi
Muntenegru au fost recunoscute ca state independente, iar Bulgaria a
devenit autonomă. Pentru o parte a despăgubirilor de război pe care
trebuia să le plătească, Imperiul Otoman ceda Rusiei Dobrogea, pe care
aceasta din urmă îşi rezerva dreptul de a o schimba cu partea
Basarabiei, pierdută pe nedrept, în opinia Curţii de la
Sankt-Petersburg, la 1856.

Tratatul de la San Stefano, prin
modul în care fusese încheiat şi prin prevederile sale, leza interesele
Marilor Puteri europene, creând un dezechilibru strategic în regiune în
beneficiul Imperiului Ţarist, îndeosebi prin apariţia unui aşa-numit
Principat autonom al Bulgariei, în realitate un cap de pod al
tradiţionalelor interese ruseşti în zona Strâmtorilor, căruia i se
atribuise cea mai mare parte a fostelor provincii otomane din Peninsula
Balcanică. Astfel s-a impus reluarea negocierilor de pace în numele
păstrării echilibrului de forţe paneuropean.

Ca urmare, în iulie
1878 avea loc Congresul de Pace de la Berlin. România (şi Serbia) nu
erau admise să participe decât cu rol consultativ pe motiv că
independenţa acestora nu fusese încă recunoscută "de jure".
Primul-ministru român, Ion C. Brătianu şi ministrul de externe, Mihail
Kogălniceanu au reprezentat România la Berlin şi au susţinut poziţia
ţării conform "dreptului cel vechi" şi jertfelor făcute în război.
Expunerea delegaţilor români nu a fost luată însă în consideraţie.

Prin
Tratat s-a recunoscut independenţa României în a cărei componenţă
intrau Delta Dunării, Insula Şerpilor şi Dobrogea până la linia de la
est de Silistra - sud de Mangalia, posesiune politică românească pe
vremea lui Mircea cel Bătrân. In consecinţă România nu mai era suzerană
Turciei, dar nimeni nu a recunoscut-o ca stat suveran. Printr-un act de
cancelarie ministrul de externe Mihail Kogălniceanu, profitând de
divergenţele dintre aşa numitele „puteri garante” a comunicat crearea
României ca stat independent şi suveran sub conducerea domnitorului
Carol de Hohemzollern şi nu a fost contrazis de nimeni.

Un precedent pentru Cosovo? NUuuuuuuuuuuuu! Parcă aud corul politicienilor români.
Să deschidem o altă filă de istorie:
Dacia
era în antichitate ţara locuită de geto-daci, care erau împărţiţi
într-un număr mai mare de triburi şi ocupau un teritoriu cuprins între:
râul Tisa (vest),râul Nistru şi Marea Neagră (est), Dunăre (sud) şi
Carpaţii Păduroşi (nord). În anumite părţi chiar depăşeau aceste
hotare: spre est peste Nistru, "înaintând până spre Bug", iar spre
vest, "ajunseră până la Dunărea panonică".

Din 85 până în 89,
dacii au dus două războaie împotriva romanilor sub conducerea lui Duras
sau Diurpaneus şi apoi Decebal. După două răsturnări de situaţii,
romanii, sub conducerea lui Tettius Iullianus aveau un mic avantaj, dar
vor fi nevoiţi să facă pace din cauza înfrângerii lui Domitian de către
Marcomani. Între timp, Decebal şi-a refăcut armata, iar Domitian este
forţat să accepte plata unui tribut anual dacilor. Traian iniţiază o
amplă campanie împotriva Dacilor după ce devine Imperator, o campanie
cunoscută ca Războaiele Dacice, războaie ce vor necesita utilizarea
unei treimi din efectivul întregii armate a Imperiului Roman.

Rezultatul
primei campanii (101-102) a fost atacul capitalei dace, Sarmizegetusa
şi ocuparea unei părţi din ţară. Cel de-al doilea război dacic
(105-106) s-a terminat cu înfrângerea lui Decebal şi sinuciderea
acestuia, regatul său fiind cucerit şi transformat în provincia romană
Dacia. În anul 106 se formează provincia Dacia propriu-zisă, cuprinzând
vestul Olteniei, Banatul şi cea mai mare parte a Transilvaniei. Aceasta
este organizată ca provincie imperială, lucru explicabil prin faptul că
se afla chiar la graniţa Imperiului.