Universul si sistemul solar

Planetele sunt corpuri cosmice nonluminoase, mai
mari decât un asteroid sau o cometă. Ele sunt luminate de cele mai
multe ori de steaua în jurul căreia orbitează. Cele nouă planete în
ordinea distanţelor faţă de Soare sunt: Mercur, Venus, Pământ, Marte,
Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun şi Pluto.
În imagine se observă
cometa Shoemaker-Levy 9 prăbuşindu-se pe Jupiter. Dacă oricare din
acele fragmente s-ar fi prăbuşit pe Pământ, ar fi dus la dispariţia
vieţii.
Ştiinţa care se ocupă de toate planetele şi sateliţii lor,
comete şi meteoriţi, materia interstelară, sisteme solare cunoscute,
galaxii şi porţiuni de galaxii se numeşte astronomie.

Origini antice. Egiptenii sunt, probabil primii care au descoperit poziţia relativă a stelelor.
Astronomia
babiloniană. Babilonienii au realizat în 400 î.Ch. că mişcarea aparentă
a Soarelui şi a Lunii în jurul zodiilor nu au o viteză constantă. Ei
cunoşteau poziţia Lunii şi a Soarelui pentru fiecare zi a lunii şi
puteau prezice Luna nouă. De asemenea, ei au calculat poziţiile
planetelor.
Astronomia greacă. Aristarh din Samos credea că Pământul
se roteşte în jurul axei sale o dată la 24 de ore, împreună cu alte
planete în jurul Soarelui. Explicaţia sa a fost respinsă de cei mai
mulţi filozofi greci, care priveau Pământul ca o planetă fără mişcare
în jurul căreia se roteau celelate planete. Teoria lui Aristarh din
Samos, cunoscând sistemul geocentric rămâne neschimbată de peste 2000
de ani.

În secolul al doilea d.Ch. astronomii greci Hiparh şi
Ptolomeu au folosit o serie de cercuri concentrice, cu Pământul aproape
de centru pentru a reprezenta mişcarea generală a Soarelui, Lunii şi a
planetelor în jurul zodiilor. Pentru a explica variaţiile de viteză ale
Soarelui şi Lunii şi regresia planetelor, ei au presupus că fiecare din
aceste obiecte se roteşte în jurul unui al doilea cerc numit epiciclu
centrat pe circumferinţa celui dintâi.

Teoria lui Copernic. În
seculul 16 contribuţia astronomului polonez Nicolaus Copernic a
schimbat dramatic astronomia. El a arătat că mişcarea planetară poate
fi explicată prin ocuparea unei poziţii centrale a Soarelui şi nu a
Pământului. În 1609 Galileo Galilei a construit un mic telescop de
refracţie şi a descoperit că Venus, la fel ca Luna are faze, ceea ce
indică că se roteşte în jurul Soa-relui. De asemenea el a descoperit
pa-tru sateliţi naturali ai lui Jupiter şi inelele lui Saturn. El s-a
născut în 1564 şi a fost unul dintre cei mai mari fizicieni şi
astro-nomi din epoca Renaşterii. El a descoperit legea inerţiei, legea
căderii corpurilor, legea compunerii mişcărilor.

Ca astronom a
descoperit natura stelară a Căii Lactee, petele de pe Soare şi rotaţia
acestuia în jurul axei sale, confirmând prin acestea concepţia
heliocentricã a lui Copernic. Cu ajutorul astronomului
german Johannes Kepler au început revoluţia ştiinţifică. Lui Galilei i
se atribuie celebra replică rostită în faţa Inchiziţiei: “Eppur si
muove”. El a fost somat de Inchiziţie să-şi retragă ideile eretice, dar
pentru că nu a renunţat la ele, a fost pus sub arest la domiciliu.

Astronomia
modernă. Îmbunătăţirea radiotelescoapelor a permis examinarea
suprafeţei planetelor, descoperirea a numeroase stele mai puţin
strălucitoare şi măsurarea distanţelor interstelare. În secolul al
19-lea spectroscopia a dat informaţii despre compoziţia chimică şi
mişcarea obiectelor astronomice. De-a lungul lungul secolului 20
constrirea unor telescoape din ce în ce mai mari a permis cunoaşterea
structurii galaxiilor şi a unor părţi din galaxii. Au fost construite
clase noi de echipament astronomic sensibil la variaţia radiaţiilor
electromagnetice.
Sistemul Solar. Prin folosirea telescoapelor, tot
mai mulţi noi membri ai Sistemului Solar au fost descoperiţi, incluzând
Uranus în 1781, Neptun în 1846 şi Pluto în 1930. Numărul sateliţilor
cunoscuţi a crescut la peste 60. Cercetările spaţiale au descoperit
inele în jurul lui Jupiter şi noi sateliţi ai lui Saturn şi Uranus.


Nota: