Arghaezi-universul poetic

Tudor Arghezi – universul poetic

Poezia
filozofica arghezianase adapa din singuratatea, ca fiinta ganditoare,
omului pe pamant. Sursa ei se afla in permanenta cautare a unui
Dumnezeu, care refuza a se arata si determina o stare sufleteasca
caracterizata de permanenta pendulare intre credinta si tagada.
Reprezentativi
pentru aceasta tema a liricii argheziene sunt “Psalmii”, in care poetul
accepta si refuza succesiv existenta dumenzeirii: “Vreau sa te pipai si
sa urlu: “Este!””.
Conceptia artistica a lui Arghezi, asa cum se
contureaza ea inca de la inceput, este una de angajare sociala. Marele
poem ciclic din 1956 “Cantare omului” este o sociogonie urmarind
evolutia omului din momentul ridicarii in picioare, pana la dscoperirea
tainei tainelor, atomul. Volumul “1907 – Peisaje” (1955) evoca marea
zguduire sociala din Romania de la inceputul veacului. In fine, sa nu
uitam proza, fie cea pamfletara, fie cea romanesca, avand un si mai
vadit caracter social. Dar cel mai reprezentativ volum de versuri
pentru aceasta tema este “Flori de mucigai”. Aici i si gasesste
expresia cea mai deplina adeziunea lui Arghezi la “estetica uratului”,
careia poetul ii dadea contur in “Testament”: “Din bube, mucigaiuri si
noroi / Iscat am frumuseti si preturi noi”.
S a afirmat despre
poezia erotica argheziana, ca se resimte de influente eminesciene, ceea
ce, intr adevar, nu poate fi tagaduit, dar nici absolutizat.
Poezii
e dragoste intalnim inca in volumul “Cuvinte potrivite”, dar
reprezentativ pentru aceasta tema este “Versuri de seara”. Doua
atitudini se pot deslusi in trairea sentimentului erotic: una de
reticenta, de amanare a clipei de iubire (“Melancolie” sau “Creion”);
iar cealalta, cand implinirea erotica e urmarita si exprimata in
ambianta universului cosmic din care natura vegetala si animala nu pot
lipsi. Femeia devine stapana acestui univers, care este patruns de
prezenta ei (“Mireasa”, “Casnicie”).
Desi Arghezi nu este singurul
poet care s a lasat fascinat de universul marunt, nicaieri ca la el
lumea vietuitoarelor fara grai nu a capatat un contur mai unitar si mai
complex. Toate aceste vietuitoare se afla intr un fel de dependenta
afectiva fata de om (“Cantec de adormit Mitura”, volumul “Copilaresti”).