SCRISOAREA A III-A

Subiect: SCRISOAREA A III-A Vin Iun 06, 2008 11:27 pm

Scrisoarea III

Istoria
nationala ca si creatia populara au fost izvoare statornice carora
Eminescu li s-a adresat pe parcursul intregii sale creatii, de la
avantata oda de tinerete: "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie..." la
opera de maturitate care este "Scrisoarea III". Lucrarea este axata pe
tema trecutului istoric al carui simbol este pentru poet Mircea cel
Batran, si este alcatuita in spirit romantic pe baza unei severe
antiteze dintre trecutul eroic din "veacul de aur" si prezentul decazut.

Impletire
de modalitati artistice apartinand genurilor liric, epic si dramatic,
"Scrisoarea III" este alcatuita din doua parti. Prima parte are, la
randul ei, in componenta mai multe tablouri. Pe un fundal de feerie,
poetul infatiseaza in primul tablou visul unui sultan "dintre aceia" de
a deveni stapanul lumii. Alegoric, puterea otomana in crestere este
figurata prin Luna preschimbata in fecioara si coborata pe pamant.
Imaginea copacului crescand din inima sultanului semnifica implinirea
visului de dragoste lumeasca al intemeietorului Imperiului Otoman ale
carui cuceriri in vremea lui Baiazid ajung sa ameninte libertatea Tarii
Romanesti.Tabloul este opera unui artizan care-si alege mijloacele cu
pricepere si cu simtul masurii. Epitete, metafore, comparatii,
personificari, inversiuni, enumeratii, repetitii concura la impresia de
fabulos oriental: "Inflorea cararea ca de pasul blandei primaveri",
"mandra fermecare", "sultan dupa sultan" etc. Motive specific
romantice: al codrului, al visuli, al lunii si altele sporesc farmecul
poeziei.

Cu caracter dramatic, cel de-al doilea tablou ii aduce
in prim plan pe Mircea si Baiazid, imaginati intr-un dialog care le
infatiseaza trasaturile., individualizandu-i puternic in legatura cu
ceea ce reprezinta. Infatuat, dispretuitor, doritor de noi cuceriri
Baiazid ii cere voievodului muntean sa i se inchine. Amenintarea e
drastica: "De nu schimb a ta coroana intr-o ramura de spini". Abil
diplomat, masurat in gesturi si cuvinte, simplu "dupa vorba, dupa
port", intelept, demn, scrutand lucid responsabilitatea pe care o are
in fata istoriei, dar, mai presus de toate, patriot inflacarat,
domnitorul roman vrea sa evite varsarea de sange, luptand pentru cauza
dreapta a libertatii si independentei tarii. Stapan pe sine, Mircea
simte ca "tot ce misca-n tara asta" ii este aliat de nadejde. Procedeul
artistic dominant in aceasta parte este antiteza prin care politicii de
expansiune a lui Baiazid i se opun insusirile poporului roman,
intruchipate de "domnul Tarii Romanesti": cumintenia, simtul masurii,
ospitalitatea.

In centrul celui de-al trilea tablou, prin
excelenta descriptiv, se afla batalia de la Rovine, Prezentata intr-un
admirabil joc al perspectivelor, de la apropiat la departat, de la
terestru la cosmic. Tabloul de lupta este dominat de miscare, imaginile
se succed potrivit unei tehnici anticipand-o pe ce a cinematografiei,
dinamismul fiind principala caracteristica a artei poetului in acest
fragment. Verbul primeste o stralucire inegalabila, tocmai prin puterea
de a sugera zbuciumul de pe campul de lupta: ""ies", "implu", "roiesc",
"iau", "bat", "vin", "ridica", "se clatina" etc. La plasticizarea
tabloului contribuie si inspiratele imagini auditive si vizuale:
"codrul clocoti de zgomot", "coifuri lucitoare", "lanci scanteie lungi
in soare", menite sa redea vacarmul de pe campul de batalie. Textul
dezvaluie acum noi insusiri ale domnitorului roman: "Mircea insusi
mana-n lupta vijelia-ngrozitoare / Care vine, vine, vine, calca totul
in picioare....". Tot aici apar arhaisme fonetice, lexicale etc:
"implu", "nouri", "coifuri", "lanci", "arcuri" termeni ce se refera la
arta militara a timpului. Efecte stilistice deosebite se obtin prin
asocierile inedite de cuvinte: "Cad arabii ca si palcuri risipite pe
campie", "Peste-un ceas paganatatea e ca pleava vanturata" sau chiar
"grindin-otelita".

Tablul cu care se incheie partea intai este
descriptiv, si infatiseaza odihna vitejilor lui Mircea in momentul
inserarii. Poetul introduce aici, in contrast cu tumultul scenei
anterioare, o nota idilica, accentuata de scrisoarea fiului de domn,
trimisa "dragei sale de la Arges mai departe", scrisoare prelucrata de
Eminescu dupa o doina de catanie culeasa de el insusi.

Inainte de a incepe satira politica, poetul se intoarce inca o data indurerat spre "veacul
de
aur" de care "se-nvrednicira cronicarii si rapsozii". Elogiul
emotionant al poetului este inchinat celor care au ctitorit,
Basarabilor si Musatinilor.

In partea a doua a poeziei,
societatea contemporana lui Eminescu este supusa unei critici
necrutatoare. Poetul cultiva sarcasmul si ironia, satira incarcandu-se
de puternice accente pamfletare. Ctitorilor trecutului, prin antiteza,
li se opun "saltimbancii si irozii", gloriile efemere, oamenii "ce se
lupta cu retoricele suliti", veritabili actori de circ. Principala
tinta a atacurilor lui Eminescu este politicianul liberal al carui
portret caricatural grotesc este masura intreaga a indignarii si
dezgustului marelui poet:

"Vezi colo pe uraciunea fara suflet, fara cuget,
Cu privire-mparosata si la fata umflat si buget,
Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri [...]
Quintesenta de mizerii de la crestet pana-n talpa."

Sunt
condamnate cinismul, falsa virtute, falsul patriotism, viclenia,
impostura celor ce conduc tara si carora Eminescu le contesta calitatea
de legiuitori:

"In camasi cu maneci lunge si pe capete scufie,
Ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filozofie".

Eminescu
nu ii cruta nici pe tinerii plecati la studii in strainatate, unde se
dedau petrecerilor, desfraului, parazitismului. Apostrofandu-i pe
acestia, poetul trece la un rechizitoriu fulminant prin care dezvaluie
alte pacate ale contemporanilor:

"Prea v-ati aratat arama, sfasiind aceasta tara
Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara
Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei
Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti - niste misei !"

In
maniera romantica, solutia vindecatoare a societatii bantuita de lepra
politica nu poate fi descoperita decat tot in trecut, intr-un domn
justitiar, cum este Vlad Tepes, invocat pentru asanarea morala a unei
lumi reduse la pacienti de balamuc si puscariasi.

» SCRISOAREA III-Mihai Eminescu