Exista multe legende potrivit carora 14 februarie a devenit ziua indragostitilor unele datand chiar din Roma Antica da` cea mai cunoscuta este urmatoarea: In Roma secolului al III-lea era imparat Claudius Gothicus al II-lea cunoscut si sub denumirea de Claudius cel Crud. Langa palatul sau exista un frumos templu in care era preot Valentin.
Romanii il iubeau foarte mult si mergeau la templu numai pentru a-i asculta predicile. In fata altarului in care ardea vesnic un foc inghenuncheau ca sa-i primeasca binecuvantarea. Saraci sau bogati destepti sau ignoranti tineri sau batrani nobili sau oameni din popor toti veneau in numar mare la Valentin. In imperiul Roman razboaiele erau un lucru obisnuit. Iar Claudius isi chema supusii sa participe la razboi in fiecare an pentru ca luptele nu incetau niciodata.
Multi dintre romani nu mai aveau nici o dorinta de a mai merge la o batalie care se transformase de mult intr-o lupta pentru subjugarea altor popoare. Barbatii casatoriti nu mai doreau sa-si paraseasca familiile si fermele in care isi duceau viata linistita. Tinerii nu doreau sa-si lase singure iubitele nici macar pentru o zi. Din aceasta cauza numarul celor inrolati in armata imparatului scadea cu fiecare zi care trecea. Caludius a devenit foarte furios si drept consecinta a ordonat ca nici o casatorie sa nu mai fie celebrata si toate logodnele sa fie imediat anulate. In aceste conditii multi romani au plecat la razboi plini de deznadejde pentru ca isi paraseau tot ceea ce le era mai drag. Legenda spune ca o mare parte intre ei nu au mai suportat durerea si au murit.
Preotul Valentin a fost foarte intristat de ordinul imparatului considerand ca nici un om nu are dreptul nici macar Claudius sa interzica casatoriile. Asa ca atunci cand un cuplu de indragostiti a venit la altarul sau Valentin a decis sa-i cunune in secret. Vestea sa-a dus in toata Roma si in curand nenumarate perechi de tineri au venit la templu pentru a se casatori in secret. Preotul era prietenul si confidentul tuturor indragostitilor din districtul Romei. Dar astfel de secrete nu pot fi tinute mult timp. Asa ca nu a trecut multa vreme si Claudius cel Crud a aflat despre ceea ce se intampla si plin de furie si de manie a poruncit soldatilor sa-la ridice pe Valentin si sa-la azvarle in inchisoare. Considera ca astfel nici o alta persoana din imperiul sau nu va mai indrazni sa-i nesocoteasca ordinele.
Valentin a fost tarat din templu de catre soldatii imparatului de langa perechile care asteptau sa fie casatorite si dus la puscarie. In van la-au insotit toti prietenii sai. Furiei imparatului nu putea nimeni sa-i faca fata cu atat mai mult sa-i indulpece inima de piatra. Acum este momentul in care acesta si-a capatat porecla de Caludius cel Crud. In temnita Valentin sa-a ofilit asemenea unei flori care nu poate rezista mult timp fara lumina. Departe de ceea ce era cel mai important pentru el in viata Valentin in cele din urma a murit. Prietenii sai devotati la-au ingropat in biserica Sfantului Praxedes.
Acest loc exista in Roma si in zilele noastre. Toate sa-au intamplat in anul 269 pe data de 14 februarie. O alta legenda ne spune ca Valentin a fost unul dintre crestinii care a propovaduit aceasta religie in acele zile de la inceputul secolului in care asa ceva insemna mult curaj dar si pericol si moarte. Pentru ca a ajutat cativa martiri crestini Valentin a fost intemnitat adus in fata prefectului Romei si dat in judecata. In puscarie el a reusit sa vindece de orbire pe fata gardianului de care sa-a si indragostit. Cand crudul imparat a auzit despre aceasta minune a dat ordin ca Valentin sa fie decapitat. In dimineata executiei se spune ca Valentin a trimis fetei temnicerului un ravas in care scria -Cu dragoste de la al tau Valentin-
Cu multa vreme inainte de anul 270 cand Roma a fost fondata de catre Romulus si Remus si era inconjurata de pustietate printre numerosii zei pe care romanii ii venerau exista si unul numit Lupercus. El avea menirea de a veghea asupra pastorilor si asupra turmelor acestora. In onoarea acestui zeu se tinea un mare festin in fiecare luna februarie iar aceasta sarbatoare purta denumirea de -Lupercalia- Festivalul era un ecou al acelor zile in care Roma nu era altceva decat un grup mai mare de pastori ce locuiau pe colinele Palatine. In calendarul folosit in acele zile luna februarie venea mai tarziu decat in zilele noastre asa ca Lupercalia era de fapt o sarbatoare de primavara.
Unii sunt de parere ca originea acestei sarbatori se afla intr-un alt festivalul numit -Faunus- Faunus asemenea lui Pan era zeul recoltelor si al pastorilor. Dar originea Lupercaliei este mult mai veche asa ca nimeni nu poate fi de fapt sigur care este adevarul. Nu exista insa nici un dubiu asupra importantei sale. Exista dovezi cum ca de exemplu Marc Antoniu a fost seful colegiului de preoti Luperci. El a ales sarbatoarea Lupercalia in anul 44 IH ca momentul oportun pentru a-i oferi coroana lui Iulius Cezar.
In fiecare an de 15 februarie preotii Luperci se aduna pe colinele Palatine la pestera Lupercal. Aici potrivit legendei Romulus si Remus au fondat Roma si au fost crescuti de o lupoaica. In latina de fapt cuvantul lupus inseamna lup. Unele dintre ritualurile practicate presupunea ca tinerele femei sa alerge pe strazi imbracate in piei de capra pe care le bateau cu niste funii deoarece exista convingerea ca acest lucru le va face fertile. Aceste vesminte purtau denumirea de februa iar impletitura de funii februatio.
Amandoua denumirile provin din limba latina si desemneaza puritatea. Numele lunii februarie isi are originea aici. Mult timp dupa ce Roma a devenit un imperiu putenic si important sarbatoarea Lupercalia a dainuit. Cand soldatii romani au invadat ceea ce numim azi Franta si Britania in primul secol dupa Hristos ei au dus si pe aceste meleaguri obiceiul Lupercaliei. Unii cercetatori sunt de parere ca exista o loterie unde cu ocazia acestei sarbatori romanii isi puneau numele fecioarelor intr-o cutie din care tinerii le extrageau gasindu-si astfel perechea.
Ei deveneau iubiti vreme de un an sau chiar mai mult. Dupa ce credinta crestina a devenit puternica preotii nu au mai vrut ca oamenii sa mai practice aceste obiceiuri pagane dorind sa uite de zeii vechi. Cu toate acestea ei nu aveau nici un interes sa inlature festivalurile sau sporturile asa ca au decis ca Lupercalia sa fie sarbatorita in continuare dar sub denumirea de ziua Valentinelor. In timpul zilelor cavalerilor medievali numele fecioarelor au continuat sa fie extrase de catre tinerii necasatoriti cu ocazia acestei zile. Fata devenea valentina baiatului pentru intreg anul iar acesta era obligat ca in toata acesta perioada sa o protejeze si sa-i poarte numele.
Sus In jos
Joi Iun 05, 2008 11:14 pm
