Preview referat "Pelicanii din Delta Dunarii"

Trecut si prezent

În România, la
sfarşitul secolului trecut şi începutul acestui secol, ambele specii de
pelicani – pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) şi cel creţ
(Pelecanus crispus) – erau încă frecvenţi, nu numai în Delta Dunării,
ci în toată Dobrogea. Vizitatorii Deltei Dunării din acele vremuri
povesteau despre existenţa atâtor cuiburi, încât relatările lor par
incredibile. După călătoria sa din 1869, austriacul E. Hodek notează :
„Potrivit calculelor mele aproximative între Cernavodă şi Marea Neagră
cuibăresc atât de mulţi pelicani, încât numărul lor depăşeşte orice
imaginaţie umană!În această zonă trăiesc mai multe milioane de
păsări!”. În 1874, fraţii Sintenis descopereau minunata colonie de pe
lacul Cuibeda.

În următoarele decenii, numărul pelicanilor a
scăzut înspăimântător, din cauza pescarilor, care, ingrijoraţi pentru
capturile lor, învinovăţeau aceste păsări „dăunătoare”, dând foc, ani
de-a rândul, tutror coloniilor întâlnite. Din acest masacru, şi
vânătorii şi-au avut partea lor, fiind recompensaţi, pentru fiecare
picior de pelican, cu câte un cartuş. Şi azi mai trăieşte unul dintre
cei care, în 1926, a luat parte la o asemenea campanie. „…Am dus opt
vânători cu trei bărci în colonie, pentru că ne-au promis băutură…”-
povesteşte bătrânul. „Masacrul a ţinut şase ore, şi prada a constat in
aproximativ 260 de picioare de pui pelican.Vânătorii ar fi dorit să ia
mai multe picioare, dar, fiindcă se grăbeau foarte tare, nici nu mai
omorau puii, ci pur şi simplu le tăiau picioarele, lăsându-i acolo să
moară in chinuri cumplite…”.

Renumitul ornitolog român Ion I.
Cătuneanu, şeful Centralei Ornitologice Române, a avut o atitudine
pozotivă în privinţa protecţiei păsărilor ihtiofage. În timpul
observaţiilor sale din 1950, efectuate cu ocazia unei survolări a
Deltei Dunării cu avionul, a descoperit doar o singură colonie de
pelicani, cu numai circa 250 de pui. În acelaşi an, populaţia de
pelicani din Delta Dunării a fost estimată la numai 600 de exemplare.

Actualmente,
pelicanii sunt strict protejaţi în toată Europa. În România, din 1955,
speciile de pelicani au fost declarate monumente ale naturii, iar
coloniile sunt, de asemnea, protejate, pătrunderea în colonii fiind
strict interzisă. Protejarea pelicanilor, datorită sensibilităţii
acestor păsări faţă de factorii perturbanţi, este de neconceput fără
protecţia strictă a coloniilor de cuibărit. Deranjarea coloniilor duce
după sine părăsirea cuiburilor, iar dintr-o eventuala pontă
înlocuitoare vor rezulta pui întârziaţi, care nu vor fi pregătiţi
pentru migraţia de toamnă şi vor muri ingheţaţi. Însă aceste păs`ri se
pot observa în alte condiţii, când survolează Delta, sau la pescuit pe
lacurile mari, pe apele complexului Razim-Sinoe etc.

Pelicanul comun si pelcanul cret

Datorită
măsurilor de protecţie, în prezent, pe teritoriul Deltei Dunării
cuibăresc peste 2500 de perechi de pelicani comuni si aproximativ 100
de perechi de pelicani creţi. În zilele noastre, aici se găseşte cea
mai mare populaţie de pelicani comuni din Europa .
Precum s-a vazut,
majoritatea pelicanilor din Deltă sunt pelicani comuni. Adulţii acestei
specii au o culoare alb-roz, iar în perioada nupţială, ambele sexe
posedă un ciuf, iar fruntea prezintă o excrescenţă vizibilă. Remigele –
penele lungi ale aripii – sunt negre, ca la berze. Sacul gutural –
instrumentul de pescuit de bază al pelicanilor – este gălbui, ca şi o
porţiune de penaj de pe pieptul păsării.

Pelicanul creţ, mai
puţin numeric, dar răspândit pe un areal mai mare în Europa de sud-est,
este de talie chiar mai mare decât specia precedentă, ambele specii
înscriidu-se printre păsările cele mai mari, cu o anvergură de peste 2
m. Culoalrea lui este de un alb-murdar spre plumburiu, remigele sunt
negre numai spre partea de jos, iar sacul gutural al adulţilor, în
timpul reproducerii, este de un roşu evident. Puii pelicanului comun
sunt acoperiţi la început de un puf negru, schimbat treptat de pene
maronii, care vor fi înlocuite cu penajul alb-roziu abia după prima
năpârlire completă, în locurile de iernare. Puii pelicanului creţ sunt
plumburii. Menţionăm că, în majoritatea determinatoarelor, coloritul
puilor este redat incorect.

Cuibaritul in colonii si pecuitul in grup

Ambele
specii de pelicani cuibăresc în colonii. Cel comun işi depune ouăle pe
plauri (insule plutitoare de stuf), iar pelicanul creţ îşi construieşte
cuiburi, înalte de 1 m şi late de 1,5 m, din vegetaţieacvatică. Dtorită
excrementelor acide şi a călcatului de către aceste păsări grele, de
10-12 kg, plaurii se descompun in câţiva ani, pelicanii fiind nevoiţi
să-şi schimbe locul coloniei. De exemplu, după informaţiile primite de
către cercetătorul Kiss J. Botond, colonia masivă de pelicani comuni
din zona protejată Hrecisca-Buhaiova şi-a schimbat locul de trei ori în
ultimele trei decenii. Coloniile pelicanilor creţi sunt mai mici, de
obicei cuibărind împreună cu alte specii acvatica.

Femela depune
1-5 ouă lunguieţe, de un alb-murdar, pe care ambii părinţi le clocesc
circa o lună de zile, puii fiind ingrijiţi în cadrul coloniei cam două
luni. Cercetătorii se contrazic în privinţa numărului ouălor şi a
duratei clocitului, datorită apropierii cuiburilor în cadrul coloniei,
care poate provoca uşor amestecarea pontelor.