pelicani din delta dunarii.doc

PELICANII
DIN DELTA DUNARII

Pelicanii,
aceste pasari arhaice, ramase din era tertiara, si-au diminuat mult
efectiveleultimele decenii. Locurile lor de cuibarit s-au redus
treptat, ca urmare a patrunderii factorului antropic, astfel incat
pelicanii au disparut cu desavarsire din vestul si centrul Europei.
Desi pelicanii au mai cuibarit in secolul al XV-lea in Danemarca, s-au
retras apoi tot mai mult din fata civilzatiei, interiorul arcului
carpatic devenind zona cea mai vestica a arealului lor de cuibarit. In
secolul trecut, mai erau comuni si in Transilvania, iar in prezent, un
ultim refugiu al lor a ramas doar partea estica a continentului,
indeosebi Delta Dunarii.

Trecut si prezent

In Romania, la
sfarsitul secolului trecut si inceputul acestui secol, ambele specii de
pelicani – pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) si cel cret
(Pelecanus crispus) – erau inca frecventi, nu numai in Delta Dunarii,
ci in toata Dobrogea. Vizitatorii Deltei Dunarii din acele vremuri
povesteau despre existenta atator cuiburi, incat relatarile lor par
incredibile. Dupa calatoria sa din 1869, austriacul E. Hodek noteaza :
„Potrivit calculelor mele aproximative intre Cernavoda si Marea Neagra
cuibaresc atat de multi pelicani, incat numarul lor depaseste orice
imaginatie umana!In aceasta zona traiesc mai multe milioane de
pasari!”. In 1874, fratii Sintenis descopereau minunata colonie de pe
lacul Cuibeda.
In urmatoarele decenii, numarul pelicanilor a scazut
inspaimantator, din cauza pescarilor, care, ingrijorati pentru
capturile lor, invinovateau aceste pasari „daunatoare”, dand foc, ani
de-a randul, tutror coloniilor intalnite. Din acest masacru, si
vanatorii si-au avut partea lor, fiind recompensati, pentru fiecare
picior de pelican, cu cate un cartus. Si azi mai traieste unul dintre
cei care, in 1926, a luat parte la o asemenea campanie. „…Am dus opt
vanatori cu trei barci in colonie, pentru ca ne-au promis bautura…”-
povesteste batranul. „Masacrul a tinut sase ore, si prada a constat in
aproximativ 260 de picioare de pui pelican.Vanatorii ar fi dorit sa ia
mai multe picioare, dar, fiindca se grabeau foarte tare, nici nu mai
omorau puii, ci pur si simplu le taiau picioarele, lasandu-i acolo sa
moara in chinuri cumplite…”.
Renumitul ornitolog roman Ion I.
Catuneanu, seful Centralei Ornitologice Romane, a avut o atitudine
pozotiva in privinta protectiei pasarilor ihtiofage. In timpul
observatiilor sale din 1950, efectuate cu ocazia unei survolari a
Deltei Dunarii cu avionul, a descoperit doar o singura colonie de
pelicani, cu numai circa 250 de pui. In acelasi an, populatia de
pelicani din Delta Dunarii a fost estimata la numai 600 de exemplare.
Actualmente, pelicanii sunt strict protejati in toata Europa. In
Romania, din 1955, speciile de pelicani au fost declarate monumente ale
naturii, iar coloniile sunt, de asemnea, protejate, patrunderea in
colonii fiind strict interzisa. Protejarea pelicanilor, datorita
sensibilitatii acestor pasari fata de factorii perturbanti, este de
neconceput fara protectia stricta a coloniilor de cuibarit. Deranjarea
coloniilor duce dupa sine parasirea cuiburilor, iar dintr-o eventuala
ponta inlocuitoare vor rezulta pui intarziati, care nu vor fi pregatiti
pentru migratia de toamna si vor muri inghetati. Insa aceste pas`ri se
pot observa in alte conditii, cand survoleaza Delta, sau la pescuit pe
lacurile mari, pe apele complexului Razim-Sinoe etc.


Pelicanul comun si pelcanul cret

Datorita masurilor de protectie, in prezent, pe teritoriul Deltei
Dunarii cuibaresc peste 2500 de perechi de pelicani comuni si
aproximativ 100 de perechi de pelicani creti. In zilele noastre, aici
se gaseste cea mai mare populatie de pelicani comuni din Europa .
Precum s-a vazut, majoritatea pelicanilor din Delta sunt pelicani
comuni. Adultii acestei specii au o culoare alb-roz, iar in perioada
nuptiala, ambele sexe poseda un ciuf, iar fruntea prezinta o
excrescenta vizibila. Remigele – penele lungi ale aripii – sunt negre,
ca la berze. Sacul gutural – instrumentul de pescuit de baza al
pelicanilor – este galbui, ca si o portiune de penaj de pe pieptul
pasarii.
Pelicanul cret, mai putin numeric, dar raspandit pe un
areal mai mare in Europa de sud-est, este de talie chiar mai mare decat
specia precedenta, ambele specii inscriidu-se printre pasarile cele mai
mari, cu o anvergura de peste 2 m. Culoalrea lui este de un alb-murdar
spre plumburiu, remigele sunt negre numai spre partea de jos, iar sacul
gutural al adultilor, in timpul reproducerii, este de un rosu evident.
Puii pelicanului comun sunt acoperiti la inceput de un puf negru,
schimbat treptat de pene maronii, care vor fi inlocuite cu penajul
alb-roziu abia dupa prima naparlire completa, in locurile de iernare.
Puii pelicanului cret sunt plumburii. Mentionam ca, in majoritatea
determinatoarelor, coloritul puilor este redat incorect.

Cuibaritul in colonii si pecuitul in grup

Ambele specii de pelicani cuibaresc in colonii. Cel comun isi depune
ouale pe plauri (insule plutitoare de stuf), iar pelicanul cret isi
construieste cuiburi, inalte de 1 m si late de 1,5 m, din
vegetatieacvatica. Dtorita excrementelor acide si a calcatului de catre
aceste pasari grele, de 10-12 kg, plaurii se descompun in cativa ani,
pelicanii fiind nevoiti sa-si schimbe locul coloniei. De exemplu, dupa
informatiile primite de catre cercetatorul Kiss J. Botond, colonia
masiva de pelicani comuni din zona protejata Hrecisca-Buhaiova si-a
schimbat locul de trei ori in ultimele trei decenii. Coloniile
pelicanilor creti sunt mai mici, de obicei cuibarind impreuna cu alte
specii acvatica.
Femela depune 1-5 oua lunguiete, de un alb-murdar,
pe care ambii parinti le clocesc circa o luna de zile, puii fiind
ingrijiti in cadrul coloniei cam doua luni. Cercetatorii se contrazic
in privinta numarului oualor si a duratei clocitului, datorita
apropierii cuiburilor in cadrul coloniei, care poate provoca usor
amestecarea pontelor.
Corpul mare, relativ usor, al pelicanilor nu
le permite sa se scufunde dupa hrana lor, ei pescuind numai la
adancimea la care ajung cu ciocul si cu gatul intins. Specii gregare
pescuiesc in grup, pornind dintr-un sir razletit, care se strange in
cerc , si, batand din aripi, aglomereaza pestii. Pelicanii care
pescuiesc isi invart capul in semicerc, cu ciocul deschis. Daca un
peste ajunge in cioc si le atinge membrana sensibila din interiorul
sacului gutural, ciocul se inchide din reflex. Cei 20-22 l apa cuprinsi
in sac sunt indepartati prin scuturarea capului, iar pestele ia drunul
lungului esofag, spre stomac. Puii, de asemenea, sunt hraniti cu pesti,
la inceput semidigerati, apoi intregi, pe care ii infuleca din punga
parintilor.
Toate cele opt specii de pelicani de pe Terra sunt
aproape exclusiv ihtiofage. Despre cantitatea de hrana zilnica necesara
pelicanilor, circula multe informatii eronate, ignorantii vorbind
uneori despre ratii de pana la 20 kg! Cantitatea reala, stabilita in
urma cercetarilor, este este de 20-30 kg. Pelicanii se hranesc de
regula in apele mici, in scadere, unde se aglomereaza pestii, capturand
mai usor exemplarele bolnave de diferite epizotii. Prin indepartarea
pestilor bolnavi, impiedica aparitia mortalitatii in masa si
descompunerea cadavrelor, contribuind la prevenirea bolilor. In acest
sens, exercitand selectia naturala, pelicanii sunt si sanitarii baltii.

super referat

da stiu