Preview referat "Ghetarii"

GHEŢARII CONTINENTALI, se formează acolo unde linia zăpezilor este situată la o altitudine foarte mică. Cei mai mari doi gheţari continentali, unul care acoperă cea mai mare parte a Antarcticii şi celălalt aproape întreaga Groenlandă, sunt numite platouri glaciare sau banchize. Platoul glaciar al Antarcticii acoperă peste 13 milioane km² şi are grosimea maximă de 4,87 km. Suprafeţele mai mici, ca cele din Islanda sau Norvegia, sunt numite calote glaciare.

Cea mai mare calotă glaciară din Europa este în Islanda şi acoperă aproximativ 19500 km². socotesc drept graniţa limită zonei de gheţuri plutitoare. În jurul Antarctidei, gheaţa de pe continent se prelungeşte mult în apele Oceanului Planetar, formînd o platoşă relativ unitară, înaltă pînă la 90 m, numită banchiză, de la care se rup mari blocuri de gheaţă numite aisberguri, care, datorită curenţilor de apă oceanici, plutesc în largurile oceanului. Gheţarii din Groenlanda, Antarctica şi Antarctida transportă anual cantităţi imense de gheaţă în mări.

GHEŢARII MONTANI, se formează la altitudini mari, unde temperatura în cursul anului este sub 0 grade C. Gheţarii de vale sunt forme de relief mai mici. Antarctida reprezina singurul contintent acoperit aproape în întregime de gheaţă, cu excepţia unei suprafeţe de uscat foarte reduse (2500 km²) care reprezintă numai 0,02% din întinderea lui totală. Continentul nu are graniţe precise şi bine stabilite, unii cercetatori deplasează încet în josul văilor montane.


Un gheţar reprezintă o masă enormă de gheaţă persistentă, formată în regiunile polare (vedeţi, gheţar continental şi gheţar de calotă) şi alpine (gheţar alpin), care, sub influenţa gravitaţiei, se deplasează lent în lungul văilor sau pe pante.Din gheţarii continentali adiacenţi mărilor şi oceanelor se desprind continuu porţiuni întinse, devenind gheţari plutitori, cunoscuţi sub denumirea de aisberguri.

Formarea sau topirea gheţarilor produce glacioeustatism.

Formare

Gheţarii se formează în regiuni unde ninge tot timpul anului şi masa mare de zăpadă rezultată nu se poate topi. Prin acumularea unei cantităţi suficient de mare de zăpadă, se produce un fenomen de transformare sau metamorfozare a acesteia. Zăpada proaspăt căzută este afânată cu cristale mici de gheaţă şi goluri mici de aer, dar straturile mai profunde sunt comprimate de greutatea straturilor superficiale de zăpadă.

În decursul anilor, masa de zăpadă, căreia i se adaugă continuu alte straturi, suferă o transformare lentă devenind progresiv mai densă, cu cristale mai mari de gheaţă. Comprimarea în continuare a straturilor inferioare produce a mărire mai accentuată a densităţii, care produce structura caracteristică a gheţarului. Acesta, ajuns la o anumită masă critică, va începe să se deplaseze lent, dar semnificativ în timp, sub acţiunea greutăţii sale determinând fisuri sau crăpături profunde în propria sa structură.

Structura topografică a reliefului determină viteza de deplasare şi forma gheţarului. Dacă panta este suficient de accentuată, apare o aşa-numită limbă a gheţarului, care este partea acestuia care determină "curgerea" sau alunecarea sa. În decursul curgerii sale, gheţarul exercită o puternică acţiune de eroziune a formei de relief pe care o străbate. Tot ceea ce gheţarul transportă în decursul alunecării sale devine parte a sa. Astfel materialele ca fragmente de roci transportate sunt numite morene.

pff....e mijto iarna