Istoria romanilor 3

DESFĂŞURAREA REVOLUŢIEI DE LA 1821
RĂZVRĂTIREA OLTENIE!.
- TUDOR LA ŢÂNŢĂREN!, ÎPSILAfc * SAŞI.
- „SOMNIA" LUI TUDOR.
- SFÂRŞITUL REVOLUŢIEI; MOAR . DE MARTIR A LUI
în contextul creat de implicarea mişcării eteriste
într-o
insurecţie care îşi avea baza de plecare în Principatele Române, trei
dintre cei mai de seamă boieri ai ţării au desemnat, printr-un înscris,
pe Tudor Vladimirescu, să ridice norodul la arme pentru „obştescul
folos", în vederea obţinerii vechilor dreptăţi ale ţării: autonomie şi
domniile pământene.
în consecinţă, în noaptea de 18 ianuarie 1821
Tudor a părăsit Bucureştiul, şi, după ce a întărit Mănăstirea Tismana,
s-a instalat la Padeş, unde oamenii săi de încredere pregătiseră
/ra/ea" De aici, la 23 ianuarie el a făcut cunoscută Proclamaţia prin
care chema pe toţi locuitorii ţării pentru a înlătura nedreptăţile şi
„răul ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre" iar dintre aceştia „să
se aleagă... cei care pot să fie buni şi cu care noi dimpreună vom
lucra binele, ca să le fie şi lor bine, precum ne sunt făgăduiţi".
Tot
de aici, Tudor ş\ Adunarea norodului constituită la Padeş au întreprins
demersuri diplomatice la Poartă, Austria şi Rusia, cărora le solicită
sprijinul, arătându-le că nu s-au ridicat împotriva autorităţii
legitime a Porţii, ci împotriva stăpânirii interne, fanariote. Prin
asigurările date Imperiului Otoman, Tudor urmărea să împiedice o
invazie armată şi orice suspiciune cu privire la intenţia de răzvrătire
împotriva ordinii legale.
în drumul său spre Craiova, Tudor
'rece
prin Baia de Aramă, Broşteni şi Strehaia, unde i s-au alăturat numeroşi
ţărani. Chemarea sa a avut efectul unei declaraţii de război adresate
boierilor. Coborând pe Motru el îşi stabileşte tabăra la Ţânţăreni, nu
departe de Craiova, Ur>de Adunarea norodului a rămas toată luna
februarie şi unde, păstrând o Permanentă legătură cu boierii „partidei
naţionale"din administraţia centrală, va „ măsuri de fortificare a
mănăstirilor din Oltenia în vederea unei rezistenţe |ndelungate.
Organizarea armatei, al cărei nucleu îl formau pandurii, precum şi
rea disciplinei şi a capacităţii combative a trupelor sale l-au preocupat în m a deosebit pe Tudor.
s„
Pentru el, acţiunea abia începută nu trebuia să fie o simplă diversiune
care a lnlesnească trecerea eteriştilor în sudul Dunării sau
intervenţia Rusiei într-un flit cu Poarta Otomană.

11 &• -T;
Trecerea Oltului de către pandurii lui Tudor
Dar
acţiunile eteriste din Moldova au schimbat planul iniţial, complicând
situaţia. în seara de 22 februarie 1821, Alexandru Ipsilanti a intrat
în laşi şi l-a asigurat pe domnitorul Mihai Şuţu de sprijinul pe care
Rusia îl acorda mişcăm sale şi -de iminenţa trecerii Prutului de către
trupele ţariste. în „Proclamaţia şdresată locuitorilor Moldovei", pe 28
septembrie, cărora le garanta persoana'şi averea, îi asigura că, în
cazul intrării otomanilor în ţară, aceştia vor avea de înfruntat o
„straşnică putere". Aceste declaraţii au compromis mişcarea în fruntea
căreia se afla Alexandru Ipsilanti. Deconspirată, Rusia a dezavuat
imediat Etena şi mişcarea pornită de Tudor.
Sub presiunea acestor
evenimente, îngrijoraţi şi de amploarea socială extraordinară a
mişcării conduse de Tudor, căpeteniile „partidei naţionale" au luat
drumul Braşovului (2Q februarie 1821). în acelaşi timp, lordache
Olimpiotula avut o întrevedere cu Tudor, în tabăra de la Tântăreni,
spre a-l atrage de partea Eteriei; discuţiile purtate pe baza
„Cererilor norodului românesc" au reflectat clar divergenţele dintre
cele două mişcări.
Atent la tot ce se întâmplă în ţară, conştient
însă şi de consecinţele externe ale unei acţiuni pripite, Tudor a
căutat soluţiile cele mai bune, în situaţia în care, la 5 martie 1821,
armata grecească aflată în Moldova şi'a început marşul spre Dunăre. în
interesul acţiunii româneşti, era absolut necesar ca forţele armate de
sub comanda lui Tudor să ajungă la Bucureşti, înainte de a sosi aici
Ipsilanti împreună cu susţinătorii săi.
„Domnia" lui Tudor. Plecat
din Tântăreni, prin Slatina, spre Capitală, el va ajunge aici la 21
martie 1821. După ce şi-a stabilit tabăra el a iniţiat tratative atât
cu Comitetul de Oblăduire din Bucureşti, cât şi cu otomanii, pentru a
da o aparenţă de legalitate acţiunilor sale şi a pune la adăpost ţara,
în cazul eventuale intervenţii de peste Dunăre.
30

în acest sens, Tudor şi boierii rămaşi în Bucureşti, reciproc, şi-au jurat
A- tă Acordul încheiat între părţi şi-a găsit expresia în Proclamaţia din 23
c 1- 1821, în virtutea căreia comandantul armatei revoluţionare recunoaştea
elnica stăpânire" a ţării, alcătuită din boieri „patrioţi". Tudor acceptă să
'Vr6Hucă împreună cu ei, iar aceştia declarară că „pornirea slugerului Tudor nu
eSte r®?ontjnutu| acestui compromis politic îşi găsea expresia într-un document
■ tat Porţii şi într-un memoriu adresat ţarului. Scopul general al revoluţiei
"mânea împlinirea „dreptăţilor ţării" şi hotărârea de a le obţine chiar cu „vărsare
!f sânge", ceea ce marchează etapa nouă în care se intrase după dezavuarea
emisă de ţarul Alexandru.
La
28 martie, trupele lui Alexandru Ipsi/antis-au oprit la marginea
Capitalei, *n Colentina. Aflându-se cu „sabia în ţara sa" Tudor se
opunea intrării armatelor eteriste în oraş, •exprimându-şi hotărârea de
a-şi păstra independenţa şi libertatea de mişcare. întâlnirea din 30
martie 1821 cu conducătorul Eteriei a scos în evidenţă lipsa de
concordanţă dintre mijloacele şi căile folosite de către cele două
mişcări. Tudor1-a atras atenţia lui Al. Ipsilanti că fără sprijinul
Rusiei nu va putea ridica steagul luptei antiotomane, iar dacă doreşte
să o facă să treacă Dunărea şi să-i înfrunte acolo.
în ciuda unor
grave divergenţe, cei doi ajung la un acord, în urma căruia judeţele
din nord trec sub autoritatea lui Alexandru Ipsilanti, iar Oltenia şi
judeţele de câmpie sub cea a lui Tudor. în consecinţă, primul îşi
stabileşte cartierul general la Târgovişte, iar celălalt la Cotroceni.
Tudor îşi deplasează forţele principale, întreprinde unele lucrări de
apărare a Capitalei, sporeşte efectivul trupelor, cărora le măreşte
capacitatea combativă şi disciplina, şi duce tratative cu paşalele de
la Dunăre pentru a evita intervenţia acestora. în acelaşi timp,
recomandă stabilirea de legături cu boierii din laşi, ca „la un gând şi
o unire cu Moldova să putem câştiga deopotrivă drepturile acestor
principate". Şi peste munţi, în Transilvania, era aşteptat „craiul
Tudoruţ", autorităţile habsbur-gice temându-se ca duhul răzvrătirii să
nu-i cuprindă şi pe românii de acolo.
în scurtul timp ai guvernării
sale, preocuparea de căpetenie a lui Tudor a fost întărirea capacităţii
de apărare a ţării, sporirea numărului oamenilor sub arme şi buna lor
aprovizionare, în eventualitatea unui conflict militar îndelungat.
Boierii reţinuţi să-l slujească la Bucureşti au primit, de la început,
însărcinarea să asigure ordinea în ţară, să strângă bani şi să asigure
mijloacele de transport şi alimente pentru nevoile oştirii. Deşi
Capitala ţării era aşezată într-o zonă ' proprie apărării şi nu
dispunea de ziduri şi fortificaţii el a ocupat Mănăstirile Kadu-Vodă,
Mihai-Vodăş\ Mitropolia şi a întărit tabăra de la Cotroceni.
In
concordanţă cu programul revoluţiei, ori de câte ori a fost sesizat,
Tudor acţionat ferm atât împotriva actelor de indisciplină ale trupei,
cât şi a abuzurilor varşite de diverşi proprietari funciari, în
raporturile lor nemijlocite cu ţăranii. Dla" i ' aPri'ie 1821 marele
vistier era chemat să uşureze claca satelor din ', Dâmbovitei, iar 5
zile mai târziu a ordonat să fie înjumătăţită darea impusă Olului
CreţeştMIfov.
lUa*'a concretă a Principatelor, unde autoritatea
puterii suzerane fusese Cata. a determinat însă intervenţia armată a
Porţii, la începutut lunii mai
încurajată şi de expectativa rusă.

Sfârşitul
revoluţiei; moarte?*, de martir a lui Tudor. La apropierea otomanilor
de Bucureşti, Tudor Vladimirescu, după îndelungate ezitări, a părăsit
Capitala considerând că rezistenţa ar primejdui oraşul. într-un cuvânt
către oştenii săi, la 15 mai 1821 el anunţă hotărârea de a se uni „cu
ceilaţi fratj creştini" pentru „a descărca împreună puştile în carne de
turc".
Deşi la 18 mai, la Goleşti, s-a ajuns la o înţelegere între
Tudor şi lordache Olimpiotul, conducătorit eterişti au hotărât să-l
îndepărteze de la conducerea armatei pandurilor cu sprijinul
căpitanilor D. Macedonsky şi Hagi Prodan. Seve¬ritatea excesivă
cu care a pedepsit actele de indisciplină prin execuţia unuia din
tinerii săi căpitani, loan Urdăreanu, i-a îndepărtat pe ceilalţi şi a
uşurat misiunea complotiştilor. în dimineaţa zilei de 21 mai 1821, după
înmormântarea lui loan Urdăreanu, mai mulţi eterişti, în frunte pu
lordache Olimpiotul, au pătruns la Tudorcare a refuzat orice discuţie.
Izolat de ai săi, Tudora fost scos repede din tabără, înainte ca
„lagărul pandurilor să se trezească bine şi să afle despre ce este
vorba", şi înconjurat de arnăuţi a fost pornit spre Piteşti, iar de
aici la Târgovişte.
înfruntând moartea cu dârzenie şi demnitate,
Tudora fost ucis în noaptea de 26-27 mai 1821, la marginea Târgoviştei,
iar trupul său spintecat şi azvârlit într-o fântână. Singurul său mare
păcat a fost acela că „voise ca în ţara lui să aibă parte de fericire
şi de putere săracii neamului românesc". Rămasă fără comandant, oastea
lui Tudor s-a dezmembrat, nu înainte de a-şi demonstra, în luptele cu
otomanii de la Drăgăşani, o înaltă capacitate de luptă. în schimb,
armata eteristă, lipsită de pregătirea şi instrucţia militară
corespunzătoare, a fost înfrântă, ultima rezistentă consemnându-se la
Mănăstirea Secu.
Arestarea lui Tudor de către eterişti

în
Oltenia, luptele de hărţuire au mai continuat o vreme, chiar dacă tia
fusese înfrântă o dată cu dispariţia conducătorului acesteia, iar ţara
din reV cupată de trupe otomane. Sumele enorme solicitate de
întreţinerea n u , r represaliile exercitate împotriva participanţilor
la evenimentele anului trU? au dus la o nemulţumire generală care a
generat puternice frământări şi
„uscări sociale.
Unul din obiectivele „partidei naţionale" a fost astfel atins. Problema
-nească
a devenit subiect de discuţie între Marile Puteri Sub presiunea lor
rorTI rta a f0St obligată să numească primii domni pământeni, loniţă
Sandu Sturza - Moldova) şi Grigore Dimitrie Ghica (în Ţara Românească).
Sosirea lor în p pate, fn toamna anului 1822, concidea cu retragerea
trupelor otomane de
atie care (ăsau în urmă amintirea a nenumărate jafuri, distrugeri şi a mii de victime omeneşti.
* *
NICOLAE BĂL CESCU despre evenimentele de la 1821
.Revoluţia
de ia 1821 a strigat dreptate şi a vrut ca tot românul să fie liber şi
egal, ca statul să se facă românesc Ea fu o revoluţie democratică."
NICOLAE /ORGA despre Tudor Vladimirescu
„Nu
se poate zice că Tudor a căzut orbeşte în prăpastie El a înţeles şi
slăbiciunea sa faţă de turci şi încurcătura în care trebuia să se zbată
faţă de etenşti şi puţinul temei ce trebuia pus pe boieri, A făcut tot
ce se putea face de un om necunoscut, fără mijloace, fără adevăraţi
sfătuitori şi fără sprijinitori trainici A chibzuit, a socotit, a
potrivit - nu fără izbândă de multe ori Fără a se lăuda şi a minţi, ca
duşmanii săi el s-a păstrat multă vreme teafăr nevătămat, sigur de el
şi oastea sa, deopotrivă. Dar o putere mai mare decât viaţa lui îl ţâra
spre pieire"
TEMĂ . Ilustraţi politica internă a lui Tudor Vladimirescu şi stabiliţi semnificaţia acesteia.

ROMÂNII ÎNTRE OCUPAŢIA, SUZERANITATEA
Şl „PROTECTORATUL" IMPERIILOR VECINE.
DE LA REGULAMENTELE ORGANICE
LA REVOLUŢIA PAŞOPTISTĂ
-CONTEXTUL POLITIC INTERNAŢIONAL; AKKERMAN (1826) SI ADRIANOPOLE (1829).
- DEZVOLTAREA SOCIAL-ECONOMICĂ; DEMOGRAFIE.
- SOCIETATE.
- AGRICULTURA.
- INDUSTRIA.
- COMERŢUL, TRANSPORTURILE SI COMUNICAŢIILE.
- URBANIZAREA.
Contextul politic internaţional. Akkerman (1826) şi Adrianopole (1829).
Anul
revoluţionar 1821 şi ceea ce a urmat - reprimarea mişcăm de eliberare
greceşti, dar şi a acţiunii politice şi militare întreprinse de Tudor,
ororile ocupaţiei otomane şi intervenţia diplomatică a Marilor Puteri
în favoarea Ţărilor Române - au creat condiţii propice pentru
formularea explicită a programului na¬ţional. Abia schiţat în
vremea lui Tudor, eludat în punctele sale principale dintr-o firească
prudenţă la 1821, acesta îşi găseşte cuprinderea aşteptată-cu deosebire
- în memoriile înaintate de către marea boierime Austriei, Rusiei şi
Imperiului Otoman. Revin în aceste texte revendicări esenţiale:
instaurarea dom¬niilor pământene şi a puterii politice a
oligarhiei boiereşti, desfiinţarea raialelor, libertatea comerţului şi
a celorlalte activităţi economice, expulzarea străinilor din conducerea
statului şi a Bisericii.
Paralel, se desfăşoară o luptă de poziţii
între boierimea mare şi boierimea mijlocie şi mică, dornice să
participe la împărţirea beneficiilor exercitării puterii şi pentru care
înfăptuirea progresului social-economic şi politic se asociază cu un
sistem de privilegii exclusive.
Implicarea nu se opreşte însă aici.
Conflictului intern pentru putere i se adaugă şi o participare
internaţională. Marea boierime învinge cu sprijinul Rusiei, care a
acceptat înfăptuirea programului politic naţional cu condiţia
instalării m Principate a „protectoratului" său, înţeles iniţial
corect, ca un sprijin pentru modernizare.
Instaurarea domniilor
pământene va asigura cadrul înăuntrul căruia urma a se realiza
importante transformări. La 7 octombrie 1826, printr-o Convenţi semnată
la Akkerman, complementară tratatului de la Bucureşti (1812), s
reinstituia pentru Poartă obligaţia de a respecta drepturile
Principatelor. Intr-u _ act separat,referitor la Ţara Românească şi
Moldova, erau puse bazele unei n
34