Preview referat "Despre crestinism"

Pentru ca in toate acestea crestinul ortodox
traieste prezenta lui Dumnezeu si lucrarea Lui in lume, prin toate
acestea ci vorbeste, comunica cu Dumnezeu. Aceste toate sint, de fapt,
intruparea credintei omului in Dumnezeu. In ele credinta este vietuire.
A crede in Dumnezeu inseamna a trai intr-un anume fel, a te scula si a
te culca intr-un anume fel, a porni la drum si la lucru intr-un anume
fel, a te naste, a te insoti cu femeia ta si a muri intr-un anume fel;
totul determinat de credinta ca exista un Dumnezeu care ne-a creat pe
noi si tot ceea ce exista in jurul nostru, care ne poarta de grija,
care ne iubeste si in care nadajduim.

Sa luam de exemplu grija
pentru cei morti, foarte mult dezvoltata la noi, incepind cu spalarea
si primenirea celui mort, continuind cu para-stasele si pomenirile la
trei zile dupa moarte, la sase zile, la noua zile, la trei saptamini,
la patruzeci de zile, la trei luni, la sase luni, la un an, apoi, in
fiecare an pina la sapte si in continuare la toate soroacele anuale
cind se face pomenirea de obste a mortilor (mosii de iarna si de vara.).
Ce
altceva alimenteaza aceasta extraordinara daruire si grija pentru morti
daca nu credinta in inviere, care este temelia credintei noastre
crestine si care este nebanuit de adinc inradacinata in fiinta
noastra.? Ne-am lepadat multi dintre noi, la vremuri mai grele, de
post, de sarbatori, de mersul la biserica, de rugaciune, dar nimeni sau
foarte putini sint cei care si-au aruncat parintii in mormant fara
slujba si i-au uitat in ziua inmormintarii.

Ravna cu care ne
purtam de grija mortilor este in acelasi timp manifestare a nadejdii
noastre in inviere dar si suport al vietii noastre inradacinate de acum
in Dumnezeu, adica dincolo de aceasta lume. Romanul a pastrat credinta
in Dumnezeu asa cum a primit-o din mosi-stramosi pentru ca a ramas
credincios si a pastrat cu sfintenie aceste rinduieli crestinesti,
aceste semne exterioare, repere existentialc fundamentale, care i-au
aratat permanent clea spre Dumnezeu.

Credinta romanului nu a
fost una a argumentelor rationale, ci a fost o credinta care a patruns
in toate fibrele vietii sale si i-a transformat toate manifestarile si
activitatile. De aceea nu a reusit nimeni sa-i smulga definitiv
credinta in Dumnezeu, oricit de inversunat ar fi fost impotriva ei,
nici turcii, nici cei ce au vrut sa ne schimbecredinta cu alta, nici
ateismul iluminist sau al ideologiei totalitarist-comuniste. De aceea
speram intr-o redesteptare a credintei in Dumnezeu la acest popor,
pentru ca n-au fost smulse radacinile ei din adincul fiintei sale si
speram ca aceste radacini, prin rugaciunile celor credinciosi si cu
voia Iui Dum-nezeu, vor da vlastare noi si multe.

Vrem sau nu,
ne convine sau nu, in venele noastre curge singe care poarta, din
generatie in generatie, incarcatura spirituala a sufletului crestin. Si
cum singele nu-l putem schimba usor si nici mostenirea fiintiala sterge
cum am vrea, nadajduim ca nici de data aceasta nu ne vor birui
necredinciosii si rauvoitorii, chiar daca unii frati de-ai nostri s-ar
putea pierde. Totusi, trebuic sa avertizam si sa atentionam pe fratii
nostri romani crestini, ca vrajmasul si-a ales mijloace inselatoare.

Lupii
vin imbracati in piei de oaie, doar vor ademeni pe careva, care nu-si
cunoaste bine turma. Cci ce vor sa ne dezradacineze redinta din suflete
vin acum, chipurile, sa ne \"aduca credinta\", sa ni-L \"vesteasca pe
Iisus\". Plini de mandrie, sectantii - caci despre ei este vorba -
diferitele grupuri de indivizi,\"evanghelisti si vindecatori\", care au
aparut si s-au adunat in Romania, in acesti ultimi doi ani, vin sa ne
spuna ca, de fapt, aceasta credinta a parintilor, a mosilor si a
stramosilor nostri este o inselaciune, o minciuna, ca de-abia acum lor
Le-a descoperit Dumnezeu adevarata credinta pe care o aduc.

Ei
spun ca il predica pe Iisus si credinta crestina, dar ne cer sa smulgem
si sa aruncam crucile de la mormintele stramosilor nostri, de pe
biserici, de pe case si de la piept, sa parasim bisericile zidite in
chipul crucii, sa nu ne mai facem semnul crucii, nici cind ne culcam,
nici cind ne rugam, niciodata. Ceea ce ar fi scapat crestinilor doua
mii de ani, au descoperit ei acum: crucea ar fi ramas un instrument de
ocara, de pedeapsa, pe care Mantuitorul a fost chinuit si
batjocorit.\"Cum putem cinsti obiectul pe care a fost rastignit
Iisus?\" - se intreaba ei.